România, grupă facilă în preliminariile Campionatul Mondial din Qatar 2022

România și-a aflat adversarele din preliminariile pentru Campionatul Mondial din Qatar 2022. Mihai Stoichiță, directorul tehnic FRF, este încrezător că „tricolorii” conduși de Mirel Rădoi pot obține locul doi în grupa J, care i-ar trimite la baraj.

România a fost repartizată în grupa J, alături de Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia și Liechtenstein;
Partidele din preliminarii vor avea loc în perioada martie – noiembrie 2021, iar cele din play-off în martie 2022;
Componența tuturor grupelor din preliminariile pentru Mondialul din Qatar.

„Nu e cea mai rea grupă pentru noi. Dacă bați echipele de sub tine, îți câștigi dreptul la baraj. Trebuie să câștigi puncte cu formațiile de sub tine. Ne vom bate pentru calificare cu Islanda și Macedonia de Nord, sigur.  Islanda e într-o schimbare de generație, vor apărea 4-5 jucători noi față de meciurile cu noi, pe Armenia o cunoaștem, iar Macedonia de Nord, într-adevăr, este o surpriză acum pe plan european, fiind calificată la Euro.  Să vedem și cum e țintarul partidelor. Contează, de exemplu, să nu ai meci în Islanda într-un sezon rece, sunt multe lucruri care trebuie analizate în perioada următoare”, a declarat Mihai Stoichiță pentru GSP.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.