Naționala feminină de handbal, „umilită” și de Croația la Campionatul European

0

Naţionala feminină de handbal a României a fost învinsă fără drept de apel de Croaţia, cu 25-20 (14-10), joi seara, la Kolding, în primul său meci din Grupa principală II a Campionatului European – EHF EURO 2020 din Danemarca.

De pe locul 6, cu zero puncte, tricolorele ratează orice şansă în drumul spre semifinale, unde ajung primele două clasate din grupele principale la Europenele de handbal.

Pentru România au marcat Neagu 6 goluri, Buceschi 5, Ostase 3, Polocoşer 2, Seraficeanu 2, Laslo 1, Iuganu 1.

În urma rezultatului, Croaţia rămâne neînvinsă la Europenele de handbal şi devine liderul grupei, cu 6 puncte. România are 0 puncte, pe ultimul loc. Croaţia a învins România pentru prima dată la un Campionat European.

România a început foarte bine partida, iar evoluţia şi scorul dădeau speranţe într-un rezultat pozitiv. Echipa antrenată de Bogdan Burcea a condus cu 3-1, 4-2 şi 8-4 (min. 18), dar după un prim sfert de oră promiţător, schimbările făcute în echipă au rupt jocul echipei noastre, care a încasat şapte goluri consecutive, Croaţia preluând controlul cu 11-8 (min. 25). Croaţia a intrat cu un avans de patru goluri la pauză, 14-10.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.