Simona Radiș, desemnată “Steaua în Ascensiune a lunii decembrie 2020” de către Federația Mondială a Canotajului

0

Canotoarea Simona Geanina Radiș, în vârstă de 21 de ani, a fost desemnată The Rising Star (Steaua în Ascensiune) a lunii decembrie 2020 de către World Rowing, Federația Mondială a Canotajului.

Simona Radiș a obținut anul acesta 2 medalii de aur la competiții extrem de importante alături de colega ei din barca de dublu vâsle feminin, Nicoleta Ancuța Bodnar. În luna septembrie, cele două sportive au câștigat aurul la Campionatele Europene de Canotaj Under 23 de la Duisburg, Germania. O lună mai târziu, în octombrie, Simona Radiș și Ancuța Bodnar au câștigat medalia de aur și la Campionatele Europene de Canotaj de la Poznan, Polonia.

„2020 a fost un an dificil, plin de nesiguranță. Nu a fost deloc ușor să ne antrenăm de acasă, fără să știm dacă vor fi competiții sau nu anul acesta. Experiența asta m-a făcut însă mai puternică și mai încrezătoare în forțele proprii. Am rămas tot timpul focusată pe țelurile mele și nu am renunțat nicio clipă. Mă onorează acest titlul oferit de Federația Mondială a Canotajului. Le mulțumesc și îi mulțumesc de asemenea colegei mele, Nicoleta Ancuța Bodnar, pentru că este o coechipieră minunată. Împreună am obținut anul acesta 2 medalii de aur, iar următorul nostru vis este o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Muncim în fiecare zi pentru asta”, a declarat Simona Geanina Radiș.

Barca de dublu vâsle feminin (W2x), compusă din Simona Geanina Raidș și Nicoleta Ancuța Bodnar, se numără printre cele 7 bărci ale României calificate deja la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

„O felicit pe Simona pentru că este o sportivă extrem de ambițioasă, talentată, muncitoare și determinată. Ca de altfel toți colegii ei. Mulțumesc Federației Mondiale a Canotajului pentru că recunoaște meritele canotorilor români. Sper ca astfel de titluri să fie acordate în viitor și altor sportivi din cadrul Lotului Olimpic de Canotaj al României, fiindcă toți merită ca munca și reușitele lor să fie recunoscute la nivel mondial. O felicit pe Simona pentru cele două medalii de aur obținute doar anul acesta alături de colega ei, Nicoleta Ancuța Bodnar. Le doresc ca anul viitor să urce pe podium la Tokyo!”, declară Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj.

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.