Piața auto din România, pe val, în noiembrie, în România

0

Vânzările de autoturisme din Europa au scăzut cu 13,5% în noiembrie față de aceeași perioadă din 2019, la 1,047 milioane de unități, pentru a doua lună consecutiv. Potrivit datelor publicate joi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (A.C.E.A.), doar în cinci țări, printre care și România, piața auto a crescut în perioada menționată. 

Cele cinci țări din UE care au înregistrat creșteri ale pieței auto în noiembrie, în ritm anual, sunt Irlanda, Cipru, Grecia, România şi Danemarca.

În țara noastră, înmatriculările de autoturisme au crescut cu 1,2%, la 13.253 de unități.

Vânzările din Marea Britanie şi Franţa au scăzut cu aproximativ 27%, în Spania şi Italia, cu 18,7%, respectiv 8,3%, iar În Germania, cu 3%.

În privința vânzărilor marilor producători auto, Volkswagen Group şi Renault au raportat o scădere de aproximativ 14% în noiembrie, iar PSA, un declin de 12%.

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu 14,6% în noiembrie, la 35.655 de unităţi. În primele 11 luni, înmatriculările Dacia s-au redus cu 31%, la 365.495 de autoturisme.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.