Vești bune pentru bugetari: Voucherele de vacanță își vor mări valoarea din 2021!

Share:

Începând cu luna ianuarie, potrivit legislaţiei în vigoare, o parte dintre beneficiile bugetarilor, printre care şi voucherele de vacanţă, îşi vor mări valoarea.

Atfel, valoarea voucherelor de vacanță ar trebui să ajungă, de la 1.450 de lei, cât e acum, la cel mult 13.380 de lei pe an, în condițiile în care se va calcula în funcție de salariul minim brut (șase salarii minime).

Reamintim că Guvernul Orban intenționa să stabilească posibilitatea ca voucherele de vacanță emise în 2019 să poată fi folosite până anul viitor, iar cele din 2020-2021 să fie valabile doi ani de la emitere.

Potrivit legislaţiei în vigoare, indemnizația de hrană se va majora. Din 2021, valoarea acestei ar trebui să se majoreze, de la 346 de lei, cât este în 2020, la 372 de lei/ lună, așa cum stabilește Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, informează avocatnet.ro. 

O altă indemnizație înghețată pentru acest an, dar care, în lipsa unei noi măsuri similare, se va majora din ianuarie 2021 este cea lunară pentru demnitari.

De indemnizații majorate vor beneficia, de la anul, președintele României, președintele, vicepreședinții, secretarii, chestorii Senatului și Camerei Deputaților, precum și senatorii și deputații, dar și prim-ministrul, miniștrii Guvernului, secretarii de stat, Avocatul poporului, președintele Academiei Române sau cel al Consiliului Legislativ.

De asemenea, primarii, viceprimarii, precum și președinții și vicepreședinții de consilii județene ar fi trebuit să beneficieze de pensiile speciale pentru limită de vârstă, începând cu 2021.

Pe de altă parte, beneficii pentru bugetari ce vor rămâne înghețate și în 2021 sunt primirea unui spor salarial la munca suplimentară și cea în weekend sau în liberele legale (acum se dă doar timp liber), se va acorda doar singur tip de bilet de valoare (dacă nu luăm în calcul voucherele de vacanță) – tichete de creșă și tot înghețată va rămâne și acordarea de ajutoare sau indemnizații de pensionare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.