Liberalii conduc negocierile. Viitorul premier, Florin Cîțu: Programul de guvernare, finalizat cel târziu luni!

0

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, propunerea pentru funcţia de premier în viitorul guvern, a anunţat, sâmbătă, că programul de guvernare al coaliţiei PNL-USR PLUS-UDMR va fi finalizat duminică, cel târziu luni.

Florin Cîţu a precizat că printre capitolele de negociere finalizate se numără Finanţele, Fondurile europene, Digitalizarea, urmând ca duminică se fie abordate teme precum Sănătatea şi Justiţia, astfel încât cel mai târziu luni să fie definitivat programul de guvernare al coaliţiei.

„Două treimi dintre capitolele de guvernare au fost deja agreate de echipele celor trei partide. Ne-am asigurat că sunt măsuri care pot fi implementate foarte curând cu impact imediat pentru România. Din estimările noastre, cred că terminăm programul de guvernare mâine (duminică – n.r.) sau cel târziu luni şi apoi să avem un guvern învestit cât mai curând şi să putem să implementăm aceste măsuri”, a spus Cîţu la finalul unei noi runde de discuţiil cu privire la programul de guvernare.

Întrebat dacă reprezentanţii coaliţiei au vorbit cu preşedintele Klaus Iohannis despre următoarele consultări care vor avea loc la Palatul Cotroceni, Florin Cîţu a răspuns că nu a existat încă o astfel de discuţie. „Întâi să terminăm negocierile aici”, a precizat acesta.

La rândul său, Ludovic Orban, a spus că în cadrul negocierilor s-a finalizat o orientare asupra modului în care urmează să fie definite pozițiile de rang doi și trei din ministere.

“Suntem la finalul unei zile de muncă, unei zile de dialog, de negociere de câştigarea încrederii unii în ceilalţi în care am definit arhitectura instituţională guvernamentală şi am definit modul de gestiune a poziţiilor de răspundere pe palierele doi şi trei ale guvernării. Fiind un guvern de coaliţiei, de asemenea, am discutat şi asupra detaliilor de funcţionare în interiorul Guvernului, în interiorul ministerelor, de miniştri,  secretari de stat, preşedinţi de agenţii, de asemenea, am finalizat o orientare asupra modului în care urmează să fie definite poziţiile de rang doi şi trei din structura Guvernului”, a declarat liderul PNL.

Dacian Cioloș a spus de asemenea că ”nu vor impărți sinecuri politice la acele agenții conduse de directori generali care trebuie numiți prin concurs. Nu am împărțit sinecuri. Am discutat despre funcțiile de demnitari”.

Astfel, Florin Cîțu va fi candidat de premier, PNL va lua șefia Camerei Deputaților și USR-PLUS – șefia Senatului. Guvernul va avea doi vicepremieri și 18 portofolii, distribuite astfel: 9 ministere la PNL, 6 la USR PLUS și 3 la UDMR.

Va exista o împărțire în funcție de câte ministere a luat fiecare partid. Acolo unde PNL a luat un minister, va primi jumătate dintre secretarii de stat iar restul va fi împărțit între USR-PLUS și UDMR.

Dacă există 4 secretari de stat la un minister, doi vor merge către partidul care are și ministrul iar următoarele două funcții de secretar de stat se vor împărți între celelalte două formațiuni politice care sunt în momentul de față la guvernare.

PNL

Aparare – Nicolae Ciucă

Externe – Bogdan Aurescu

Finante – Lucian Heiuș / Ionel Dancă / Iulian Huțucă

Interne – Marcel Vela / Rareș Bogdan / Laurențiu Leoreanu

Educatie – Monica Anisie / Sorin Cîmpeanu / Raluca Turcan

Energie – Virgil Popescu

Agricultură – Adrian Oros

Cultura – Bogdan Gheorghiu

Munca – Violeta Alexandru / Robert Sighiartău / Emil Dumitru

Secretar de stat pentru Relația cu Parlamentul: Nini Săpunaru

PNL va avea și Secretarul General al Guvernului și ar putea primi rang de ministru

USR PLUS

Justiție – Stelian Ion (USR) / Ramona Strugariu (PLUS) / Dragoș Tudorache (PLUS)

Transporturi – Cătălin Drulă (USR)

Sănătate – Vlad Voiculescu (PLUS)

Economie, antreprenoriat și IMM – Claudiu Năsui (USR)

Cercetare, inovare și digitalizare – Ciprian Teleman  (PLUS)

Fonduri UE – Cristian Ghinea (PLUS) / Dan Barna (USR)

UDMR

Dezvoltare – Cseke Attila

Mediu – Tanczos Barna

Sport – încă nu sunt informaţii

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.