Reginele Europei la gimnastică au revenit în țară!

0

Româncele au făcut spectacol la Campionatul European de la Mersin. Atât senioarele cât și junioarele au avut un parcurs extraordinar, delegația României s-a întors acasă cu 14 medalii.

Larisa Iordache a fost una dintre cele mai bune gimnaste de la acest Campionat European. Sportiva a revenit într-un concurs internațional după o absență de 3 ani și două luni și a câștigat două medalii de aur, la sol și bârnă, una de argint, la sărituri și una de argint cu echipa.

”Foarte mult am așteptat acest moment, este emoționant pentru mine să mă aflu din nou aici și să vorbesc în fața tuturor. Este un moment de bucurie, dar în același timp este un start pentru mine. Știu că va urma ceva mai greu” – Larisa Iordache, dublă campioană europeană, la sol și bârnă, la Campionatul European de la Mersin.

Cei care i-au fost tot timpul alături în toată perioada grea de când s-a hotărât să revină în gimnastică au fost antrenorii ei, soții Cristian și Lăcrămioara Moldovan.

„Suntem fericiți. Obiectivul nostru a fost să reușim să facem pentru Larisa o competiție pe toate cele patru aparate și să luăm o medalie” – Cristian Moldovan, antrenorul Larisei Iordache.

Tot ce a realizat acum Larisa, ne dă speranțe, știm că este un drum lung, avem mult de muncă, știm ce trebuie pus la punct și ce avem de făcut” – Lăcrămioara Moldovan, antrenoarea Larisei Iordache.

Au cântat împreună un colind

La junioare, surpriza a produs-o Ana Maria Bărbosu, o puștoaică de 14 ani, care a câștigat toate medaliile de aur: patru în finalele pe aparate, una la individual compus și una cu echipa.

„Nu mă așteptam să câștig toate medaliile, sunt bucuroasă că am reușit să îmi fac treaba cât de bine am putut. Știu că și de acum înainte trebuie să fiu la fel de muncitoare, să fiu perseverentă pentru a avea cât mai multe rezultate de acest fel” –Ana Maria Bărbosu, câștigătoare a 6 medalii de aur la Campionatul European de la Mersin.

La echipe, România s-a întors acasă cu două medalii, la junioare, de aur și la senioare de argint.

„Este un pas înainte pentru noi, e un început, nu a ieșit chiar cum ne-am dorit, sperăm ca drumul nostru abia aici să înceapă” – Antonia Duță, medalie de argint cu echipa de senioare la Campionatul European de la Mersin.

„Deși nu este culoarea pe care ne-am dorit-o, sunt convinsă că aceast concurs le-a făcut să înțeleagă că trebuie să muncim mai mult și să ne dorim să luptăm până la capăt pentru a obține aur în viitor” –Liliana Cosma, antrenoare lot național de senioare.

Fetele au fost primite la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă, iar la final, pentru că mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, au cântat împreună un colind.

Avem 9 medalii la junioare și 5 la senioare

14 medalii a cucerit România la campionatul European de la Mersin, dintre acestea, 9 au aparținut junioarelor și 5 senioarelor.

Campionatul European din Turcia a marcat revenirea Larisei Iordache după o pauză de 3 ani si două luni în competițiile internaționale și nu oricum. Marea gimnastă a câștigat două titluri europene la bârnă și la sol, locul 2 la sărituri și un titlu de vicecampioană continentală cu echipa. Cu argintul de la sărituri și cel din finala pe aparate, Larisa Iordache a devenit cea mai medaliată gimnastă româncă la Campionatele Europene.

Silviana Sfiringu a devenit vicecampioană europeană la bârnă. În întrecerea pe echipe, România a câștigat argintul, cu Larisa Iordache, Antonia, Duță, Silviana Sfiringu, Ioana Stănciulescu și Daniela Trică.

La junioare, România a cucerit titlul continental pe echipe. La individual compus, avem o dublă românească: Ana Maria Bărbosu, aur și Mara Ceplinschi, argint. Ana Maria Bărbosu a luat toate cele 4 medalii de aur, iar palmaresul a fost completat de Mara Ceplinschi, cu argint la sol și de Andreea Preda, cu bronz la bârnă.

„Rezultatele atât la senioare, cât și la junioare sunt bune. Junioarele au luat tot ce se putea lua la acest Campionat European, ceea ce înseamnă că avem un start, suntem pe drumul cel bun” – Ingrid Istrate, Secretar General al Federației Române de Gimnastică

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.