Cum fenteaza hotelierii romani restrictiile impuse de autoritati si mentin restaurantele deschise…
Hotelierii români au găsit o soluție legală pentru a fenta restricțiile impuse de pandemie. Închiriază camere pentru scurt timp, pentru câteva zeci de lei, astfel încât să aibă clienți la masă în restaurantele hotelurilor, deși nu sunt cazați în unitățile respective, așa cum prevede legea, informeaza Romaniatv.net.
Deși reprezentanții industriei hoteliere recunosc că folosesc aceste practici, ei susțin că nu încalcă legea.
Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România: Cea cu dusul, cat si cea cu inchirierea camerelor vin ca rezultat a nevoii hotelierilor, ii face sa devina creativi. Dar nu putem aminti acest lucru ca un fenomen, ci cu atat mai mult ca o solutie de salvare a industriei noastre. Sunt chestiuni sporadice intalnite, nu sunt fenomene. Si noi nu incurajam fentarea legii sub nicio forma. Nu face ca incalcam legea, face ca ne miscam in cadru legal, in limitele sale. E un fenomen sporadic, departe de mine in a spune ca e un fenomen. E lucru intalnit sporadic. Nu toti hotelierii fac.
Totodată, polițiștii spun că nu se poate aduce în discuție o încălcare a legii și că hotelierii nu pot fi trași la răspundere.
Christian Ciocan, purtător de cuvânt al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România: Exista un principiu: atata timp cat nu interzice legea, lucrurile sunt permise. Or in atare situatie, daca respecta conditiile legale, nu vedem unde ar fi problema. Exista si o alta actiune de contestare in instanta vizavi de masurile pe care politistii le iau. Or, politistii sunt tocmai acei oameni care garanteaza respectarea legii. Or legea, ne place sau nu ne place, trebuie respectata. La acest moment nu putem vorbi inconcret despre o incalcare a actelor normative.
În replică, avocații spun că aceste practici sunt ilegale și că polițiștii au toate abilitățile necesare pentru a lua măsuri conform legii.