Guvernul Cîțu, prima veste bună pentru români. Salariul minim crește de la 1 ianuarie!

Guvernul are în vedere creşterea salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2021 cu un nivel care să depăşească rata inflaţiei, respectiv cu 70 de lei brut, de la 2.230 de lei la 2.300 de lei brut/lunar.

Premierul Florin Cîţu şi ministrul Muncii, Raluca Turcan, au avut, luni, consultări cu reprezentanţii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social pe tema creşterii salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2021.

‘La nivelul Guvernului vom decide creşterea salariul minim pe economie pentru anul viitor cu un procent care va ţine cont de argumentele reprezentanţilor sindicatelor, ai patronatelor, precum şi de contextul economic şi social. Ne dorim să asigurăm o viaţă mai bună pentru români, având însă grijă să păstrăm locurile de muncă şi să protejăm iniţiativa antreprenorială’, a subliniat prim-ministrul.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a prezentat trei scenarii referitoare la evoluţia acestui indicator salarial în 2021, rezultate ca urmare a consultărilor autorităţilor guvernamentale cu reprezentanţii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.

„Guvernul are în vedere creşterea salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2021 cu un nivel care să depăşească rata inflaţiei, respectiv cu 70 de lei brut, de la 2.230 de lei la 2.300 de lei brut/lunar”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvernului.

Potrivit sursei citate, acest nivel a fost stabilit în contextul în care reprezentanţii sindicatelor au solicitat creşterea salariului minim pe economie la 2.400 de lei/lunar, iar cei ai patronatelor au solicitat îngheţarea salariului minim pe economie la nivelul actual, cel puţin pentru primele luni ale anului viitor, argumentând situaţiile dificile cu care se confruntă anumite sectoare economice.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.