Prioritățile ministrului Cristian Ghinea: Investiții și proiecte pentru România!

0

Noul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a preluat, recent, mandatul, în prezența secretarilor de stat Carmen Moraru și Liliana Anghel. În cadrul acestei prime întâlniri a fost prezentată situația la zi a instituției, a rezultatelor din ultimul an și a priorităților în curs.

„Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) se va orienta pe exact ceea ce-i spune numele: investiții și proiecte pentru România. Urmează o primăvară în care începe implementarea tuturor regulamentelor europene recent adoptate. Urmează o primăvară care va așeza dezvoltarea României până în 2029. Niciodată nu a existat o asemenea conjuncție de fonduri: închidem exercițiul financiar 2014 – 2020 (cu plăți până în 2023), deschidem exercițiul financiar 2021 – 2027 și avem de lansat Planul Național de Reforme și Reziliență. Toate astea în același timp. Este enorm de muncă, mă bazez pe colegii mei din Minister și din Guvern pentru a pune pe roate ceea ce am numit „potențialul” pentru decada astrală a dezvoltare a României”, a declarat ministrul Ghinea.

Am transmis un mesaj tuturor colegilor mei din Minister în care i-am îndemnat să fim îndrăzneți și să avem curajul de a ne imagina România lui 2030 ca pe o țară ca afară. Crăciun fericit și la mulți ani!”, a adăugat ministrul MIPE.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.