Liberalul Sebastian Burduja: „Avem 4 ani fără alegeri electorale, ani de construcție, de creștere, ani în care nu avem voie să ratăm oportunități!”

0

De mai bine de 30 de ani, lupta pentru Putere, funcții, privilegii, resurse, a lăsat urme adânci, dureroase, asupra unei părți semnificative din populația României. Milioane de români au fost grav afectați de războaie electorale devastatoare în urma cărora singurul perdant a fost, el, simplul cetățeanul.

Există, din fericire, în noul Parlament, tineri care pot schimba prin exemplul, pregătirea și viziunea lor, prezentul și viitorul unei țări care merită mult mai mult. Merită instituții puternice, transparente, aflate în slujba cetățeanului, un Parlament și un Guvern pliate pe interesul național, o clasă politică responsabilă, competentă și capabilă să pună cetățeanul mai presus de mize politice mărunte.

Liberalul Sebastian Burduja este (doar) unul dintre tinerii politicieni, intrați în noul Parlament, care sunt deciși să miște lucrurile în direcția dorită de fiecare dintre noi. Intrarea acestuia în noul Legislativ arată, până la urmă, că reformarea clasei politice nu va fi, la nesfârșit, un slogan uitat în bannerele electorale. Și mai arată că PNL a reformat, cu adevărat, partidul și a arătat că înnoirea politică poate reprezenta un pariu câștigător pentru partid și implicit România.

La început de 2021, Sebastian Burduja a distribuit pe pagina sa de Facebook o imagine care face cât o mie de cuvinte. O imagine care arată o altă față a României, o Românie pe care niciunul dintre noi nu are voie să o uite. O imagine care, sunt convins, îl va face atât pe el, cât și pe colegii săi liberali, să continue efortul modernizării României, prin recredibilizarea și profesionalizarea instituțiilor, prin investiții semnificative, printr-un altfel de management în administrație și politică. Este, până la urmă, dovada supremă, a respectului față de alegător, față de cel care te-a mandatat cu votul său să îi aperi interesele în Legislativ!

“Mă urmărește aceasta imagine, pe care am văzut-o anul trecut, într-un articol de presă. Mă frământă datele, care nu sunt deloc îmbucurătoare:

– 4 din 10 copii din România sunt și vor rămâne săraci (Eurostat, 2020).

– Cel puțin unul din trei români se află în risc de sărăcie sau excluziune socială (Eurostat, 2020).

– Un sfert din populația României are baia în curte (Eurostat, 2018).

– În România, un copil din zece merge la culcare flămând. (World Vision, 2018).

Suntem, fără îndoială, în fața unei oportunități istorice – 84 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană. Avem aproape 4 ani fără alegeri electorale, ani de construcție, de creștere, ani în care nu avem voie să ratăm oportunități sau să mai găsim scuze. Iar în tot acest ciclu de construcție care a început, nu trebuie să ne ștergem din minte această imagine sau aceste cifre grele.

Știu că pot fi acuzat de populism, dar îmi asum acest risc. Pentru că nu este populism. Este o realitate din România profundă pe care nu o putem ignora, mai ales în această nouă traiectorie. Și, în plus, avem istoria și mari oameni de stat de la care putem învăța. Unul dintre citatele lui F.D. Roosevelt, președintele care a gestionat cu succes una dintre cele mai mari crize ale Americii, spune așa: „Dovada progresului nostru nu este dacă sporim belșugul celor care deja au mult, ci dacă le asigurăm destul celor care au prea puțin”, a precizat, pe pagina sa de Facebook, deputatul liberal, Sebastian Burduja.

Foto World Vision Romania/Republica.ro

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.