Liderii AUR resping ferm presiunile în privința vaccinării anti-COVID: Libertatea de decizie individuală privind vaccinarea trebuie respectată!

Partidul AUR susține ferm respectarea libertății de decizie individuale în privința vaccinării, fără exercitarea unor condiționări sau a unor drepturi. Reacția vine în contextul în care Guvernul a început campania de vaccinare și una de informare. În primă etapă prioritate au cadrele medicale. Reprezentanții partidului fac referiri la presiunea publică pusă de cei care militează pentru vaccin față de cei care sunt indeciși sau chiar refuză să se vaccineze.

„Partidul AUR cere respectarea libertății individuale, manifestată prin consimțământ informat și neviciat la vaccinare.

AUR consideră vaccinurile un progres indiscutabil al științei și speră ca și noul vaccin contra coronavirusului să își dovedească în timp eficiența în oprirea pandemiei. În același timp, Partidul AUR se pronunță ferm pentru respectarea libertății de decizie individuale și contra oricărei condiționări a exercitării unor drepturi de acceptarea vaccinării.

Prin natura sa, persoana umană posedă voință liberă, rațiune și simțire și are dreptul de a dispune de ea însăși. Acest principiu fundamental, statuat prin Constituție și tratatele internaționale, determină imposibilitatea supunerii ființei umane la oricare act medical în lipsa consimțământului informat, liber exprimat, expres, neechivoc dar și neviciat, al acesteia. Or, constatăm că presiunea psihologică și „șantajul emoțional” exercitate în ultima perioadă de persoane cu expunere publică, inclusiv de cadre medicale, constituie una dintre formele de viciere a consimțământului, ceea ce este inacceptabil.

Reamintim că atât conform Constituției cât și Codului de deontologie medicală, interesul și binele ființei umane primează și prevalează interesului societății ori al științei. Totodată, medicul este dator să își apere independența profesională, fiind interzisă orice determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de rațiuni de ordin administrativ. Cerem, așadar, ca vaccinarea să rămână un act medical preventiv și nu să se transforme într-un act administrativ finalizat cu o raportare de sorginte stahanovistă.

Refuzul vaccinării, acolo unde se manifestă, nu este motivat de atitudinea retrogradă a românilor, așa cum acuză diverse voci din rândul așa-zișilor „formatori de opinie”, ci de neîncrederea generalizată a populației în autorități, la finalul unui an în care măsurile luate contra pandemiei nu au fost doar ineficiente, dar au provocat grave disfuncții în sistemul sanitar, soldate adesea cu neglijarea bolnavilor cronici. Există probleme de infrastructură medicală nerezolvate de decenii și care nu pot fi acoperite cu triumfalismul aducerii în țară a unei tranșe de vaccin, fie acesta și unul care se bucură de atenție la nivel global.

Totodată, Partidul AUR susține relansarea producției autohtone de vaccinuri, printr-un plan de investiții dedicat Institutului Cantacuzino, dar și cercetătorilor de la entități private românești”, au declarat reprezentanții AUR.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.