Congresul american validează miercuri alegerile prezidențiale. Mike Pence, ultima șansă a lui Donald Trump!

0

Congresul american se întruneşte miercuri, pentru a valida alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie. Procedura, care în mod normal ar trebui să fie o formalitate, se desfășoară sub o înaltă tensiune, sporită de presiunea străzii și de eforturile lui Donald Trump de a face o ultimă încercare de a contesta victoria contracandidatului său democrat, scrie Digi24.

În capitala federală Washington au apărut încă din timpul nopții susținătorii lui Donald Trump, cel care a pierdut alegerile, dar care susține că a fost furat la vot. Câteva sute de admiratori ai săi au încercat să se apropie de Casa Albă, dar nu sunt lăsați. În zonă sunt și contestatari ai președintelui aflat pe sfârșit de mandat. Primăria și Poliția din Washington se tem de confruntări între cele două tabere sau între protestatari și forțele de ordine. Preventiv, a fost mobilizată și Garda Națională.

„Orice se va întâmpla cu președintele Trump în următoarele 15 zile, el este președintele ales al acestei republici, iar noi nu-l recunoaștem pe agentul chinez comunist Joe Biden, nici pe cei care îl controlează”, strigă adepții lui Donald Trump.

Deși anticipată, această surescitare populară este îngrijorătoare, pentru că poate degenera în violențe.

Procedura de validare în Congres ar urma să înceapă undeva după prânz, ora Washingtonului (ora 20:00, ora României). Congresmenii se vor reuni și vor deschide plicurile cu voturile din Colegiul Electoral, ajunse între timp la Washington. După cum se știe, 306 voturi i-au fost atribuite lui Joe Biden și 232 lui Donald Trump. În mod normal, se deschid plicurile și se face numărătoarea. Ar fi o procedura care, în mod normal, nu ar trebui să dureze mai mult de o oră.

Numai că mai mulți aleși republicani au anunțat că vor contesta votul – au dreptul să facă acest lucru, ceea ce înseamnă că ședința se va suspenda, cele două Camere vor analiza separat aceste contestații. Dacă vreuna din contestații este votată și de Cameră, și de Senat, atunci situația se complică. Dacă nu, se reia ședința comună și trebuie anunțat rezultatul.

Ședința este condusă de vicepreședintele Mike Pence, în calitatea sa și de președinte al Senatului. Acesta se află acum în centrul atenției, pentru că Donald Trump ar vrea ca el să invalideze victoria lui Joe Biden.

Potrivit unor surse citate de CNN, vicepreședintele Mike Pence l-a informat marți pe președintele Donald Trump că nu are autoritatea de a bloca în Congres validarea victoriei lui Joe Biden. Pence i-a spus cu tact lui Trump că nu există prerogative pentru el în Constituție care să-i permită să blocheze procesul.

Trump, care a făcut presiuni asupra lui Pence ca să răstoarne rezultatul în favoarea lui, l-ar fi avertizat că dacă refuză să blocheze validarea rezultatului, va avea de suferit politic.

Discuția dintre ei ar fi avut loc după ce Pence s-a consultat cu mai mulți senatori în legătură cu rolul lui în această procedură.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.