Premierul Cîțu, după ședința de Guvern: „Bugetul de stat va intra la aprobare pe 4 februarie 2021. Taxele nu vor fi majorate!”

0

Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri, după ședința de Guvern că bugetul de stat va intra la aprobare pe 4 februarie 2021. Acesta a menționat să taxele nu vor fi majorate, iar bugetarea din acest an va fi una riguroasă, informează Realitatea Plus.

”Am solicitat ca acele ministere unde există în subordine operatori economice să facă o evaluare. Situația actuală a acestor operatori economici, cauzele care au generat aceste pierderi și măsuri concrete pentru eficientizarea acestor operatori. Acordarea unor sume va fi condiționată de respectarea unui memorandum. Și de condiții.

Referitor la situația proiectelor de investiții, am văzut o practică ciudată: proiecte care au fost incluse în buget: unele au fost bugetate, altele nu.

Săptămâna viitoare începem procedura pentru buget 2021, cu limitele pentru fiecare minister in parte. Propunem ca bugetul sa intre in Parlament in 4 februarie sa fie dezbatut atunci si aprobat, pana atunci vom face aceste analize.

Le dăm șansa miniștrilor să cunoască ministerele, să vadă ce bugete au, ce investiții. Eu vreau să facem reformă, să nu mai fie cheltuit aiurea banul public. Bugetarea din acest an va fi riguroasă.

În 2020 am reușit un record, investițiile sunt la un nivel record. Această bugetare din acest an va dura mai mult, dat veți vedea că va avea un impact pozitiv pentru economie. Mediul economic are din partea mea predictibilitate. Am spus că nu vom modifica Codul Fiscal și nu vom introduce noi taxe”, a declarat Florin Cîțu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.