UDMR cere redeschiderea școlilor pe 8 ianuarie

0

Vicepremierul Kelemen Hunor transmite că UDMR susține ca școala să fie reluată, pe semestrul II, de pe 8 februarie, în format fizic, în special în cazul grădinițelor, claselor primare și terminale a VIII-a și a XII-a.

“Opinia UDMR – pe care încercăm să o impunem și partenerilor de guvernare – este că învățământul clasic trebuie reluat din 8 februarie, semestrul 2 al anului școlar, în special grădinițele, clasele primare și terminale a VIII-a și a XII-a.

Am spus în campania electorală și susținem în continuare ceea ce spun experții în domeniul educației: prin redeschiderea parțială a grădinițelor și școlilor preșcolarii și elevii vor învăța într-un mediu controlat, deoarece cadrele didactice fac tot posibilul ca să respecte regulile de sănătate publică. În grădinițe și școli, supravegherea și evaluarea zilnică a stării de sănătate pot fi rezolvate, iar, în caz de infectare, pacientul se poate adresa mai repede medicului, iar mediul său poate fi monitorizat eficient”, arată un mesaj publicat pe Facebook de Kelemen Hunor.

Școlile nu se vor redeschide fizic la 11 ianuarie, data programată în calendarul anului școlar, preciza ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.