Deputatul AUR, George Simion, revoltat: „Iohannis ține în lesă conducerea PSD”

1

Liderul AUR, George Simion, anunţă că președintele Klaus Iohannis „ține în lesă conducerea Partidului Social Democrat”.Acesta e de părere că șeful statului este un președinte „absent” în cei 6 ani de mandat pe care i-a exercitat până acum. În acest sens, el a spus că ar fi bine ca președintele Klaus Iohannis să fie schimbat din funcție, informează Romaniatv.net.

„Putem scăpa de el, dar PSD nu prea vrea acum”, a menționat deputatul. Motivul, a adăugat liderul AUR, este că șeful statului „ține în lesă conducerea PSD”, a spus George Simion.

Tema suspendării din funcție a președintelui Klaus Iohannis, ridicată după alegerile parlamentare de către liderii AUR, a fost respinsă de PSD din cauza actualei situații epidemiologice.

Totodată, acesta susţine că i-a propus ministrului Justiției, Stelian Ion, într-o discuție la minister, rezolvarea problemei amenzilor pe care românii le-au primit în starea de urgență și care au fost declarate neconstituționale de CCR.

„Avem cateva lucruri pe care ni le propunem. Ne-am dus la ministrul Justitiei, am discutat de anularea amenzilor din timpul starii de urgenta. Pana acum nu au fost anulate pe cale administrativa. Ni s-a parut interesat de subiect, a fost deschis, ne-a spus ca vorbeste cu dl Citu si ne-a rugat sa ii trimitem un raport si o statistica. Nu a spus nu. Am avut o discutie civilizata. E vorba de sute de mii de romani care au primit amenzi neconstitutionale, romani amendati pe nedrept. Luni merge la Avocatul Poporului pe acelasi subiect, pe anularea amenzilor. Astept de la dl Stelian Ion sa fie om de cuvant”, a declarat liderul AUR, George Simion.

Acesta a menționat că s-a întâlnit și cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu și că vrea să discute cu ministrii UDMR de la Mediu și Dezvoltare.

Citește și
1 Comentariu
  1. Maximovici Ioța spune

    E greu dar nu imposibil .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.