Melania Trump îi ia apărarea lui Donald Trump după violențele de la Capitoliu

0

Melania Trump, prima doamnă a Americii, care a păstrat tăcerea după violenţele de la Capitoliu comise de susţinătorii soţului său, a reacţionat în cele din urmă luni şi a condamnat aceste violenţe, însă a denunţat şi „atacuri” cărora le-ar fi căzut victimă.

Melania Trump, pe de altă parte, îi ia apărarea soțului, afirmând că libertatea de exprimare este unul dintre idealurile pe care s-a fondat America.

“Să nu aveți niciun dubiu, condamn ferm violențele care au avut loc la Capitoliu. Violența nu este niciodată acceptabilă”, a transmis Melania Trump într-o declarație de presă emisă luni de Casa Albă și distribuită pe contul de twitter al primei doamne.

”Ca cetățean american, sunt mândră de libertatea de a ne exprima punctele de vedere fără a fi persecutați. Este unul dintre idealurile fundamentale pe care s-a clădit America. Mulți au făcut sacrificiul suprem pentru a proteja acest drept. Cu aceste gânduri, aș dori să fac un apel către toți cetățenii acestei țări să ia un respiro, să facă o pauză, și să privească lucrurile din toate perspectivele”, afirmă Melania Trump în ceea ce pare a fi o apărare a soțului ei, care a rămas fără principalul său canal de comunicare nemijlocită cu electoratul, după ce contul său de twitter a fost suspendat definitiv.

“Implor oamenii să pună capăt oricărei violențe, să nu facă niciodată presupuneri bazate pe culoarea pielii unei persoane sau să folosească diferitele ideologii politice ca fundament pentru agresiune și dușmănie”, a mai spus prima doamnă, conform Hotnews.

În același timp, fără a nominaliza, ea a criticat oamenii care au lansat false acuzații la adresa sa doar de dragul de a intra în lumina reflectoarelor.

“Acum este momentul doar pentru vindecarea țării noastre și a cetățenilor ei. Acest moment nu ar trebui folosit în interes personal”, se mai arată în declarație.

Melania Trump a deplâns și pierderile de vieți omenești care au fost cauzate de asaltul de săptămâna trecută și a precizat că se roagă pentru familiile celor care au murit.

În același timp, ea a subliniat că în zilele următoare își va încheia rolul de Primă doamnă a SUA.

“A fost onoarea vieții mele să vă fiu Primă doamnă. Vreau să le mulțumesc milioanelor de americani care ne-au sprijinit pe soțul meu și pe mine în acești patru ani și au arătat inredibilul impact al spiritului american”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.