Medicul pneumolog, Alina Stanca, despre modul în care SARS-COV-2 atacă plămânii!

0

Medicul primar pneumolog Alina Stanca explică modul în care virusul infectează organismul și atacă plămânii. SARS-COV-2 este un ARN virus, din structura căruia fac parte patru proteine principale (S, E, M și N), dar și câteva proteine accesorii.

Modul în care o persoană poate contracta virusul SARS-CoV-2
• particule generate prin tuse, strănut, vorbit,
• contact direct cu o persoană infectată,
• contact indirect, prin atingerea suprafețelor contaminate,
• transmitere aeriană, prin aerosoli (virusul rămâne viabil în aer aproximativ 3 ore),
• calea conjunctivală, care nu a fost dovedită, deși virusul a fost detectat în lacrimi.

Există trei faze ale bolii. Prima este faza răspunsului viral, unde, după ce virusul pătrunde în tractul respirator, se multiplică. Urmează o perioadă de incubație de 5-7, până la maximum 14 zile, după care apar simptomele specifice, întâlnite în orice infecție respiratorie.

În faza a doua, intervin mecanismele de apărare din partea gazdei. Dacă acestea sunt depășite, virusul pătrunde în organism, în circulația sistemică, și afectează mai multe organe, printre care și plămânii, cu apariția pneumoniei COVID.

Faza a treia este faza de hiper-inflamație, așa numita furtună citokinică, în care evoluția este spre sindromul de detresă respiratorie, insuficiență respiratorie, insuficiență cardiacă și șoc”, a explicat medicul Alina Stanca pentru hotnews.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.