Aleksei Navalnîi va reveni în Rusia, în ciuda amenințărilor cu închisoarea!

0

Aleksei Navalnîi a anunțat că va reveni în țară duminică, în ciuda ameninţărilor de ordin penal care îl aşteaptă. În mesajul transmis miercuri, liderul opoziției de la Moscova l-a acuzat pe Președintele Vladimir Putin că ”a ordonat asasinarea sa”, informează Realitatea Plus.

Anunțul privind revenirea în Rusia vine după cinci luni de la otrăvirea sa. În august 2019, opozantul rus a fost transferat într-un spital din Germania, țară în care a rămas până în prezent.

În mesajul postat pe Instagram, Navalnîi a anunțat că este complet refăcut şi că este timpul să se întoarcă în Rusia.

”Am supravieţuit. Şi acum Putin, care a ordonat asasinarea mea, le spune servitorilor săi să facă totul ca să nu mă întorc”, a transmis opozantul, precizând că şi-a luat bilet la un avion de linie pentru 17 ianuarie.

”Nu mi-am pus niciodată întrebarea dacă să revin sau nu în Rusia pentru că eu nu am plecat. M-am trezit în Germania, unde am ajuns cu un avion sanitar la reanimare dintr-un singur motiv: ei au încercat să mă ucidă”, a adăugat Navalnîi.
”Servitorii (preşedintelui rus Vladimir Putin – n.red) acţionează ca de obicei, fabricând toate piesele unor noi urmăriri penale împotriva mea, dar nu-mi pasă ce vor face. Rusia este ţara mea, Moscova este oraşul meu şi îi simt lipsa”, a mai spus opozantul.

Reamintim că mai multe țări europene au acuzat Moscova că a fost implicată în otrăvirea cunoscutului opozant şi militant rus anticorupţie. Acestuia i s-a făcut rău în timpul unui zbor în Siberia, ulterior fiind transportat într-un spital din Germania, la solicitarea Berlinului. Din analizele făcute în trei laboratoare din Europa a reieșit că Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din grupa Noviciok, o substanţă concepută de specialişti sovietici în scopuri militare. Rezultatele analizelor au fost confirmate și de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).

Autorităţile ruse neagă orice implicare în incident.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.