Ministrul Muncii, Raluca Turcan, demontează diversiunile PSD: „Pensiile vor crește în 2021!”

0

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a dat marți asigurări că pensiile vor crește în acest an cel puțin cu rata inflației.

În momentul de față, Guvernul se află în etapa de pregătire a bugetului pentru anul 2021, a explicat Raluca Turcan. ”În 2021, am discutat cu primul ministru, şi cel puţin indexarea cu rata inflaţiei se va produce în anul 2021. Vom anunţa. Suntem în etapa de pregătire a bugetului pentru 2021”, a declarat Raluca Turcan, potrivit Digi24.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a subliniat faptul că majorarea cu 40 % a pensiilor, așa cum prevede Legea 127, nu poate fi suportată în acest moment de buget.

”Niciodată nu au conceput că această majorare poate fi suportată, mai ales că impactul este de 138 de miliarde de lei dacă ar fi să facem această majorare cu 40%”, a explicat Raluca Turcan.

Raluca Turcan a afirmat că ţine la ideea de echitate şi că şi-a propus elaborarea unei noi legi a pensiilor care să ţină cont de acest principiu şi de cel al contributivităţii. În ceea ce priveşte vârsta de pensionare, ministrul Muncii a spus că, în loc să se discute despre creşterea vârstei de pensionare, doreşte să deschidă „discuţii ample” despre dezvoltarea sistemului de pensii alternative, ea precizând că Guvernul doreşte creşterea contributivităţii la Pilonul 2.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.