Primarul general, Nicușor Dan, revoltat: „Fosta administraţie condusă de Firea a lăsat municipalităţii o datorie de 2,5 miliarde de lei”

0

Primarul general Nicuşor Dan a acuzat fosta administraţie condusă de Gabriela Firea că a lăsat municipalităţii o datorie de 2,5 miliarde de lei. Edilul spune că nu poate plăti lucrările de investiţii deoarece conturile Primăriei Capitalei sunt blocate de mai multe luni.

Nicuşor Dan se luptă în continuare cu Firea, menţionând că „zona financiară este cea mai mare problemă cu care ne confruntăm în acest moment”.

„Datoriile curente ale Primăriei Capitalei sunt 2,5 miliarde de lei. Vreau să înţelegeţi sau vreau să exemplific ce înseamnă 2,5 miliarde de lei. Înseamnă cât ar costa metroul din Drumul Taberei, înseamnă aproximativ cât costă podul de la Brăila peste Dunăre sau înseamnă 10.000 de apartamente.

Toţi banii ăştia trebuie să îi plătim acum. Asta înseamnă datoria curentă. A trebuit să plătim acum cât costă tot metroul din Drumul Taberei. Aici ne-au dus floricelele şi concertele şi târgurile şi companiile municipale”, a precizat Nicuşor Dan în cadrul unei conferinţe de presă.

Nicușor Dan a amintit că Primăria Capitalei are conturile blocate.

„Conturile Primăriei generale sunt blocate, poprite începând cu luna august. Acesta este motivul, pentru care, conform legii, nu putem să plătim nicio lucrare de investiţie. Sunt foarte empatic cu problemele multor oameni care sunt afectaţi de asta”, a mai precizat Nicuşor Dan.

Edilul Capitalei a amintit că la preluarea mandatului, priorităţile sale pentru lunile noiembrie şi decembrie au fost criza economică, criza sanitară şi criza termoficării.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.