Ciolacu, mesaj de Ziua Culturii Naționale: „A-l prețui pe Eminescu înseamnă să dovedești respectul cuvenit Educației și Culturii naționale!”

Marcel Ciolacu a amintit că ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale datorită unei legi iniţiate de parlamentarii PSD şi de acordul Mircea Diaconu. Preşedintele PSD a subliniat că ideile lui Mihai Eminescu sunt în continuare actuale deoarece „copiii români sunt încărcaţi cu materii atât de multe şi atât de diverse, încât nici profesorii, nici şcolarii nu se pot orienta în capetele lor”.

Preşedintele PSD consideră că „a-l prețui pe Eminescu înseamnă să dovedești ca stat – prin fapte, nu doar prin palavre – respectul cuvenit Educației și Culturii naționale, două domenii care astăzi, din păcate, suferă cumplit”.

„Acum un deceniu, Parlamentul a adoptat legea inițiată de 50 de parlamentari PSD și de actorul Mircea Diaconu, prin care ziua de naștere a lui Mihai Eminescu a devenit #ZiuaCulturiiNaționale. O dovadă a respectului pentru geniul culturii noastre naționale, pe care Tudor Arghezi îl considera “sfântul preacurat al versului românesc”.

Recitindu-l pe Eminescu, realizăm cât de actuale sunt ideile sale, scrise acum aproape un veac și jumătate. Mai ales în privința învățământului, vorbele lui Eminescu ar trebui să fie azi în discuțiile tuturor liderilor actualei puteri:

«Copiii români sunt încărcaţi cu materii atât de multe şi atât de diverse, încât nici profesorii, nici şcolarii nu se pot orienta în capetele lor. Aceşti copii nu învaţă nimic, pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu şi judecata copilului n-au jucat nici un rol. Singurul efect al încărcării memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila şi scârba copilului de carte. La acest rezultat au ajuns aproape toate şcoalele la noi. Vezi tineri care au învăţat latineşte, greceşte, istoria universală, logică şi psihologie, ştiinţe naturale, geografie în toate clasele, drept administrativ, economie politică, au trecut bacalaureatul şi… cu toate astea, nu ştiu a scrie o frază corectă, iar a doua zi după ce au părăsit şcoala au uitat tot…»

A-l prețui pe Eminescu înseamnă să dovedești ca stat – prin fapte, nu doar prin palavre – respectul cuvenit #Educației și #Culturii naționale, două domenii care astăzi, din păcate, suferă cumplit!”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.