Europarlamentarul Maria Grapini, întrebare scrisă adresată Comisiei Europene privind bugetul alocat „celor mai sărace 20 de regiuni din UE”

În contextul în care unul dintre obiectivele Uniunii Europene este coeziunea socială, europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a adresat o întrebare scrisă Comisiei Europene pe tema bugetului alocat celor mai sărace 20 de regiuni din Europa.

Potrivit europarlamentarului Grapini, statele UE sunt departe de îndeplinirea acestui obiectiv, al coeziunii sociale, în ciuda faptului că, recent, Comisia Europeană a definit cele mai sărace 20 de regiuni din UE și a alocat pentru acestea un buget diferit  de cel de reziliență.

Totodată, Maria Grapini a punctat faptul că România nu a beneficiat de fonduri din acest buget deși, potrivit statisticii, are indicatorii cei mai alarmanți la capitolele copii în sărăcie, venituri pe cap de locuitor sau pensia medie.

Europarlamentarul umanist a solicitat, în cadrul întrebării sale, un răspuns concret privind numele celor 20 de regiuni, criteriile care au stat la baza stabilirii acestora și sumele alocate fiecărei regiuni în parte.

Întrebarea scrisă a europarlamentarului Grapini, adresată Comisiei Europene, este următoarea:

Având în vedere că țara pe care o cunosc cel mai bine, România, nu a beneficiat de fonduri din acest buget deși este, în statistici, cu indicatorii cei mai necorespunzători la copiii în sărăcie, venituri pe cap de locuitor sau pensia medie, vă rog să-mi răspundeți care au fost criteriile prin care s-au stabilit cele 20 de regiuni, care sunt aceste regiuni și câți bani s-au alocat fiecărei regiuni?

Solicit aceste informații pentru a le putea transmite cetățenilor din țara mea”, a mai spus Maria Grapini.

Preocuparea europarlamentarului Grapini față de această temă a fost generată și de faptul că pandemia de COVID-19 a adus efecte majore asupra economiei statelor membre, lucru care a dus la înrăutățirea calității vieții și scăderea puterii economice a Pieței Unice, ceea ce va afecta și mai mult regiunile sărace ale UE.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.