Raed Arafat se opune certificatului de vaccinare

Secretarul de stat Raed Arafat spune că situaţia rămâne alarmantă în România din cauza numărului mare de persoane la ATI. Oficialul român se opune paşaportului de vaccinare.

Raed Arafat a comentat, sâmbătă, evoluţia pandemiei de coronavirus în ultimele săptămâni. Cifrele oficiale arată o scădere semnificativă a ratei de pozitivare. În acelaşi timp însă, numărul de cazuri grave se menţine ridicat, la peste 1000 de internaţi la ATI, de la o zi la alta.”Noi facem o analiză în fiecare zi şi vedem mai mulţi indicatori. Situaţia este pe o line. Sunt unii indicatori care scad, dar alţii arată că situaţia nu este stabilă. Şi datele generale arata.

De ieri pe azi, avem o creştere de incidenţă în mai multe judeţe au fost în zona verde şi au reintrat în zona galbenă. Nu s-au dus către roşu cele care au fost anterior în zona roşie.

Ce înseamnă asta. Bătălia nu e gata. Trebuie să fim atenţi. Măsurile aplicate de autorităţi şi mai ales măsura măştii universale au avut rol major în controlul situaţiei. Majoritatea respectă regulile. Nu s-a rezolvat.

Vedem lângă noi Franţa (unde este interzisă circulaţia după ora 18), Marea Britanie, Germania. Teama lor majoră este noua tulpină care este majoritară în Marea Britanie  şi care se transmite mai eficient”, a explicat secretarul de stat.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă 3.218 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus înregistrate în ultimele 24 de ore. Totodată, au fost raportate 66 de decese, bilanţul de la începutul pandemiei urcând la 17.164. La ATI sunt internaţi 1.089 d epacienţi cu COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.521 teste RT-PCR (12.134 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.387 la cerere) şi 4.409 teste rapide antigenice.

„Dacă se pune ca şi condiţie de circulaţie, înseamnă că le spunem unora că nu mai circulă dacă nu se vaccinează. Automat, sunt separate două grupuri de oameni, cei care au certificatul şi circulă unde vor, şi cei care au limitări. Asta clar va crea discriminări majore.

15 milioane de vaccinaţi la nivel global e o picătură într-un ocean, e nimic la acest moment. Vom avea o situaţie în care va fi o mică parte, o elită care s-a vaccinat pentru că a avut acces la vaccin. Nu vorbim de un vaccin la care toată lumea are acces, deja Pfizer a anunţat că va avea întârzieri la livrări. La acest moment, astfel de discuţii pot pune o presiune foarte mare pe oameni şi să discrimineze.

Gândiţi-vă ce va fi dacă în avion nu veţi putea urca dacă nu sunteţi vaccinat. Dar nu aveţi acces la vaccin încă! Asta va crea o elită care a avut noroc şi o bună parte de populaţie care poate vrea să se vaccineze, dar nu a avut acces încă.

Mai e şi un risc pentru turism. E posibil să iasă şi certificatele false de vaccinare. Orice lucru de acest gen crează o piaţă. Şi cred că va fi prosperă. Mai bine abordăm altfel situaţia! Sunt convins că se va discuta la nivelul UE orice aspect, trebuie să fim foarte atenţi. Riscăm într-adevăr să stigmatizăm şi să etichetăm oamenii. Unde ajungem? Vom avea autobuze pentru vaccinaţi şi pentru nevaccinaţi? Nu merge treaba asta.”, a declarat Raed Arafat la Antena 3.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.