Pariul ministrului Justiției, Stelian Ion: „Modificarea legilor Justiției-până la finele lunii martie!”
Ministerul Justiției a anunțat că de marți dezbaterea publică privind legile justiției! Consultarea va avea loc timp de o lună, iar modificarea legilor va avea loc până la sfârșitul lunii martie, promite ministrul Justiției, Stelian Ion.
„Ministerul Justiției este deschis pentru consultări și consideră esențial pentru bunul mers al procesului legislativ ca toate instituțiile care au competențe în justiție, CSM, Ministerul Public, instanțe și parchete, organizații profesionale ale magistraților, magistrați în mod individual, mediul academic, profesiile juridice, personalul de specialitate din instanțe și parchete, organizații neguvernamentale să exprime propuneri care ar putea fi incluse în textele proiectelor”, precizează MJ într-un comunicat de presă.
Fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, a lansat anul trecut în octombrie 2020, noile legi ale Justiției în dezbatere publică. Acesta spunea că noile prevederi vor sta în dezbatere publică până în luna martie , ulterior ajungând în Parlament pentru votul final.
Consultarea, în scris sau prin întâlniri, anunțată de actualul minsitru al Justiției urmează să aibă loc în perioada 19 ianuarie – 21 februarie 2021, iar proiectele vor fi revizuite până la sfârșitul lunii martie.
Calendarul dezbaterii publice prevede:
a. Consultare scrisă și întâlniri – 19.01.2021 – 21.02.2021;
b. Analiza propunerilor, revizuirea proiectelor – 22.02.2021 – 31.03.2021.
În cadrul consultărilor scrise, Ministerul Justiției va analiza toate propunerile care îi vor fi transmise cu privire la textele proiectelor, fie pe adresa Ministerului, fie în format electronic .
Întâlnirile de lucru/dezbaterile vor fi organizate în format cu prezență fizică la sală sau în format de videoconferințe, în funcție de contextul epidemiologic.
Consultarea are loc pe proiectele de modificare a legilor justiției, puse în dezbatere publică în luna septembrie 2020.
Ministrul Justiției va solicita avize din partea GRECO și a Comisiei de la Veneția cu privire la unele dintre aspectele esențiale cuprinse în noile proiecte de modificare a legilor justiției.