Presedintele Camerei Deputatilor, Ludovic Orban, pune „punctul pe i”: ”Din păcate, 30 de ani, Moldova a fost ocolită de marile investiţii!”

0

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, duminică, la Focşani, că de 30 de ani Moldova a fost ocolită de marile investiţii. „Trebuie să desăvârşim Unirea prin a da Moldovei ceea ce merită: o infrastructură de transport”, a afirmat preşedintele PNL.

Prezent la manifestările prilejuite de împlinirea a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române la Focşani, preşedintele PNL, în prezent şef al Camerei Deputaţilor, a declarat că ”din păcate, 30 de ani, Moldova a fost ocolită de marile investiţii”.

„Primii kilometri de autostradă au fost daţi în circulaţie abia anul trecut, este vorba despre cei 17 km de autostradă de pe Centura Bacău. Trebuie să desăvârşim Unirea prin a da Moldovei ceea ce merită o infrastructură de transport care să asigure conectarea la toate coridoarele de transport european, astfel încât dezvoltarea economică să aibă o bază solidă, iar investiţiile să treacă Carpaţii”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Ludovic Orban a spus că „este momentul să apăsăm mai tare pedala coeziunii economice şi sociale şi să permitem o dezvoltare spectaculoasă a Moldovei în anii care vor veni”.

”Pentru noi este un angajament pe care-l vom duce la bun sfârşit pentru ca în următorii 6-7 ani să avem autostradă de la Siret, Suceava, Bacău, Focşani, Buzău până la Bucureşti, să avem autostradă care să lege Iaşiul de coridoarele de transport şi nu  în ultimul rând, autostrada care să facă legătura între Bacău  şi Braşov. Sunt obiective fundamentale de care va depinde dezvoltarea tuturor judeţelor Moldovei”, a încheiat Ludovic Orban.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.