Alexei Navalnîi reactioneaza din inchisoare: „Nu am de gand sa ma sinucid!”

Alexei Navalnîi, omul care a reuşit să scoată în stradă ruşii împotriva lui Putin, a precizat, în prima sa reacţie publică din închisoarea de lângă Moscova unde se află încarcerat, că nu are nicio intenţie să se sinucidă, informeaza Romaniatv.net.

Principalul opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin le-a mulţumit, în acelaşi timp, oamenilor care sunt alături de el pentru sprijin, informează The Moscow Times.

„Pentru orice eventualitate: nu am de gând să mă spânzur de fereastra celulei sau să-mi tai venele cu o lingură ascuţită. Merg pe scări cu foarte mare grijă şi zilnic mi se ia tensiunea, astfel că ipoteza unui infarct subit este exclusă. Sunt stabil din punct de vedere emoţional şi psihologic”, a precizat Navalnîi într-o declaraţie care a fost postată pe pagina sa oficială de Instagram.

În capitala Rusiei au avut loc ciocniri în mai multe rânduri în cursul după-amiezii, poliţiştii lovindu-i cu bastoane pe manifestanţi, în timp ce aceştia răspundeau cu bulgări de zăpadă şi alte proiectile.

Au fost manifestaţiile cele mai importante din ultimii ani.

Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok în luna august 2020 de către agenţi ai serviciului secret rus FSB. Opozantul a fost transportat la un spital din Berlin unde a fost tratat. Până săptămâna trecută, el a urmat un tratament de recuperare în Germania.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.