Autoritățile de la Sofia cer test PCR pentru intrarea în Bulgaria

0

Ministrul Sănătății de la Sofia, Konstantin Angelov, a anunţat luni că Bulgaria va institui obligativitatea prezentării unui test negativ pentru COVID-19 pentru toate persoanele care intră în țară pentru a preveni răspândirea tulpinelor mai infecțioase ale coronavirusului.

„Astăzi vom lua acțiuni pentru a face obligatorii testele PCR pentru toți călătorii care vor să intre în țară, inclusiv pentru cei din Uniunea Europeană”, a afirmat Konstantin Angelov, ministrul Sănătăţii din Bulgaria, în timpul unei ședințe de guvern, citat de Reuters.

Numărul de noi infecții a scăzut semnificativ în Bulgaria în ultimele săptămâni și autoritățile intenționează să relaxeze unele restricții precum și să permită redeschiderea școlilor gimnaziale, centrelor comerciale și sălilor de fitness de la 4 februarie. Premierul Boiko Borisov a precizat că elevii de gimnaziu vor putea merge la şcoală în regim special de luna viitoare şi vor putea de asemenea să participe la activităţi extracuriculare cum ar fi sport sau dans.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.