Nicușor Dan își respectă promisiunile electorale. Primarul general elimină „Primăria Capitalei” de pe tricourile echipei CSM Bucureşti!

0

Primarul general, Nicuşor Dan, a anunţat că a asigurat finanţarea CSM București pentru anul 2021, dar a lăsat de înţeles că acesta este un răgaz pentru conducerea clubului să găsească surse de finanţare externă. Iar pentru asta administraţia pe care o conduce va scoate de pe tricouri „Primăria Capitalei”. Astfel va fi făcut loc pentru numele altor sponsori.

În România, foarte multe cluburi sunt susţinute de administraţiile locale, care în schimbul banilor pun, mare, pe tricouri numele localităţii. Conducătorii stau liniştiţi că au sursele de finanţare, dar echipa este la cheremul Primarului şi al Consiliului care alocă fondurile şi care le poate opri în orice moment.

O componentă importantă a muncii mele de până acum a fost să încerc să reclădesc încrederea în Primărie. A constructorilor, a creditorilor, a Comisiei Europene, a ONG-urilor, a mediilor profesionale. Toţi cer Primăriei doar predictibilitate şi seriozitate.

Asta am făcut şi în seara asta cu echipa de handbal feminin de la CSM Bucureşti. O echipă de profesioniste, între primele din Europa, care nu au meritat starea de incertitudine care durează de aproape doi ani.

Cu acordul majorităţii din Consiliul General, am asigurat echipa de stabilitate financiară în 2021. Echipa de handbal feminin este un element important de promovare a oraşului. Avem de îmbunătăţit marketingul pentru a aduce mai mulţi bani privaţi la echipă.

În sensul acesta, am decis să înlăturăm inscripţia ‘Primăria Capitalei’ de pe echipamentele de joc, în primul moment în care regulamentele competiţiilor ne-o vor permite”, a scris, marţi, pe Facebook, edilul.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.