Premierul Cîțu, anunț important despre bugetul pe 2021: „Întoarcem reforme care au fost amânate de 30 de ani!”
Premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri, că obiectivul Guvernului este ca bugetul pe anul 2021 să ajungă în Parlament săptămâna viitoare. Șeful Executivului a pus întârzierea pe seama faptului că guvernanţii vor să întoarcă „reforme amânate de 30 de ani sau măsuri care au avut efect devastator pentru finanţele publice”.
Premierul Cîțu a afirmat că mizează pe un deficit bugetar de aproape 7%.
„Mergem spre un deficit de 7%. Sper să ajungem la 7%, 7,1%. De ce trebuie să facem această muncă şi durează mai mult sau pare că durează mai mult, deşi obiectivul este acela de a veni în Parlament săptămâna viitoare, sper.
În acest moment, întoarcem reforme care au fost amânate de 30 de ani sau măsuri care au avut efect devastator pentru finanţele publice în ultimii ani. Trebuie modificate pentru a crea o sustenabilitate a finanţelor publice în anii următori”, a explicat Florin Cîţu, după ședința de Guvern.
Premierul Cîțu a explicat că prin construirea bugetului pe 2021 este important ca România să menţină încrederea câştigată.
„Este important pentru noi prin acest buget să menţinem încrederea pe care am câştigat-o anul trecut, încredere faţă de Comisia Europeană, investitorii străini şi agenţiile de rating.
Este un buget care trebuie să susţină relansare economiei, care pune bazele unei economii puternice în perioada 2021 – 2024. Analiza pe acest buget este un pic diferită pentru că începem cu un buget, cu o primă parte a unei bugetări multianuale.
Vom reintroduce în România, cred că din 2023 bugetarea multianuală, dar începem cu acest buget. Aceasta este discuţia cu Comisia Europeană. Vorbim de cele două bugete pentru că o parte din reformele pe care le implementăm în 2021 vor avea impact real în economie în 2022.
Introducem această bugetare multianuală care va avea un efect din 2024”, a mai spus Florin Cîţu.
De asemenea, premierul a anunţat că Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă prin care prefecţii devin politicieni.
„A fost aprobată OUG prin care prefecţii devin demnitari. Este un proiect care a fost asumat de coaliţie de guvernare prin programul de guvernare, iar astăzi am aprobat această OUG”, a mai precizat şeful Executivului.