Scandal uriaș: Marea Britanie le dă bani europenilor pentru a părăsi țara!
Marea Britanie ia o decizie neaşteptată. Ţara a început să ofere cetățenilor europeni stimulente financiare pentru a părăsi ţara, cu câteva luni înainte de termenul limită al aplicării pentru rezidență, informează Romaniatv.net.
Cetățenii care au ţara de origine în Europa au fost incluşi în „schema de reîntoarcere voluntară”. Ei pot primi astfel bilete de avion și până la 2.000 de lire, conform unor surse The Guardian.
Astfel, de 1 ianuarie, această categorie a fost inclusă în mod tacit în schema guvernamentală, prin intermediul căreia se oferă susținere financiară drept încurajare pentru întoarcerea în țara de proveniență.
Planul ar fi făcut pentru a ajuta anumiți migranți să părăsească voluntar Marea Britanie.
Mai multe ONG-uri care se ocupă de cetățenii vulnerabili ai UE susțin că oferirea de bani în schimbul plecării din țară contrazice declarațiile Guvernului, conform cărora va face tot posibilul să încurajeze oamenii să aplice pentru permis de rezidență.
„Unii oameni pot alege să nu obțină statut de rezidență și nu vor să rămână în Marea Britanie după termenul limită. De aceea am anunțat că cetățenii UE care vor să părăsească Marea Britanie sunt acum eligibili pentru susținere financiară”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului britanic.
De altfel, primii români expulzați din Marea Britanie după Brexit au sosit în țară cu un zbor special. Astfel, 30 de foşti deţinuţi, majoritatea condamnaţi pentru furt sau tâlhării, unii eliberaţi de curând din închisoare, au fost aduşi sub escortă în ţara de origine, România.