Premierul Cîțu îl contrazice pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, în privinţa datelor din rapoartele COVID-19
Premierul Florin Cîţu nu susţine ideea ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, care se îndoieşte în privinţa datelor din rapoartele COVID-19. Şeful Executivului a declarat că dacă ar fi fost o creştere a numărului de cazuri de COVID-19, acest lucru s-ar fi văzut fie la numărul de internări, numărul pacienţilor COVID-19 la ATI ar fi fost mai mare, dar aceste lucruri nu se întâmplă, informează Romaniatv.net.
Florin Cîţu a fost întrebat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, de ce se fac mai puţine teste COVID-19 şi că acest lucru face ca unii specialişti din Sănătate să presupună că numărul românilor infectaţi este mult mai mare.
„Numărul mare la ATI nu există. Constant am fost şi sub o mie de persoane internate. Această informaţie nu se confirmă. În ceea ce priveşte testările, aici am cerut mai multe informaţii la INSP, au fost mai multe discuţii. De multe ori mă uit şi la alţi indicatori, la internare în spitale şi la ATI. Dacă era cum spuneau acei specialişti trebuia să vedem, ok, sunt persoane care nu se testează, dar sunt îmbolnăviri. Atunci ar fi trebuit să vedem o creştere a numărului de persoane la ATI sau la numărul de internări şi nu vedem acest lucru”, a spus premierul Florin Cîţu, la Guvern.
Şeful Executivului a completat că „trebuie să ne uităm la mai mulţi indicatori ca să luăm o situaţie reală asupra acestui fenomen. Florin Cîţu a dat exemplul românilor care se testează acasă, cu teste rapide, care se autoizolează şi anunţă DSP sau medicul de familie, care îi are în grijă.
„Încercăm să găsim care e adevărul. Eu presupun că cei care se testează se testează mai mult acasă. Cei care se testează acasă cu test antigen şi văd că sunt pozitivi, de obicei sună la medicul de familie. Trebuie să ne uităm la mai mulţi indicatori ca să luăm o situaţie reală asupra acestui fenomen. Nu tratăm foarte uşor situaţia cu noua tulpină din Anglia. Încercăm să identificăm ce riscuri există, de aceea am spus să nu se umble la ATI, să existe paturi. E un cost pentru care trebuie să fim pregătiţi”, a mai declarat premierul Florin Cîţu.