Liberalul Sebastian Burduja, la cinci ani de la înființarea PACT pentru România: “Sunt mândru sa fac, astăzi, parte dintr-o echipă de profesioniști!”

Share:

România nu se va putea moderniza, profesionaliza, reforma, fără idealiști, fără oameni tineri, bine pregătiți, care cred în viitorul său și care, mai presus de orice, sunt deciși să pună umărul la recredibilizarea unei țări prea mulți ani strivită între orgolii, corupție, incompetență și interminabile războaie politice.

Reformarea clasei politice va rămâne un etern deziderat fără implicarea tinerilor în politică. Tineri școliți care vor, pot și mai ales doresc să schimbe, în bine, soarta României. Tineri care cred cu încăpățânare în visul recredibilizării României, în visul unei Românii puternice, moderne, demne, în care milioanele de români sunt singurii care contează cu adevărat.

După 12 ani petrecuți în America, după o pregătire asiduă la cele mai prestigioase universități de acolo, liberalul Sebastian Burduja este doar unul dintre tinerii care s-au întors, în România, din dragoste pentru o țară care merită mult mai mult. Care merită să fie respectată, iubită, înțeleasă și mai ales recredibilizată. Un pariu uriaș, o luptă ce trebuie câștigată cu orice preț.

Sebastian Burduja este un tânăr politician care a înțeles lecțiile oferite de istorie. Și care nu va renunța niciodată la idealul său și anume ca românii (împrăștiați prin toate lumea) să revină acasă. Pentru că, Sebastian Burduja, este convins că împreună vom fi mult mai puternici. Că împreună vom da o palmă usturătoare celor care au tot interesul să să ne arunce peste granițe. Că România nu este pierdută cât timp nu o abandonăm. Că împreună vom reconstrui țara la care visăm cu toții. De prea mulți ani.

PACT pentru România- – Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor- este unul dintre proiectele de suflet ale lui Sebastian Burduja. Și ale multor tineri precum Andrei Carabelea, actualul primar liberal al municipiului Piatra Neamț. El a fost lansat la finele lunii ianuarie 2016. În urmă cu cinci ani… O poveste frumoasă care a fost scrisă și continua să fie scrisă pas cu pas…

Iar Sebastian Burduja este, astăzi, deputat, vicepreședinte PNL și liderul celei mai puterrnice organizații de sector din București.

“La final de ianuarie 2016, chiar în urma cu 5 ani, am lansat PACT pentru România 

– Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor, împreună cu un grup de oameni uniți de iubirea pentru România și valori nenegociabile: Profesionalism, Acțiune, Comunitate și Transparență.

Am construit proiect cu proiect, localitate cu localitate, pentru România #pebune pe care ne-o dorim cu toții. O Românie din care nimeni să nu mai plece si in care toti cei plecați sa se întoarcă.

Nu toți cei din imaginea de acum cinci ani mai sunt acum în echipa. Uitandu-mă în urmă, sunt convins că fiecare om care a plecat a lăsat în urmă o amprentă în visul nostru, dar și un loc pentru cei care s-au alăturat pe parcurs. Nimic nu este întâmplător.

În 2019, am decis să facem echipă cu cel mai important proiect politic al României moderne: Partidul Național Liberal. Ne-au unit valorile autentice de dreapta, visul unei Românii în 3D (democratice, dezvoltate și demne) și modelele de #administrațieliberală.

Nu cred in coincidențe. Asa că sigur nu este o coincidență faptul că tot pe 31 ianuarie, în 2020, am fost ales președinte al PNL Sector 1, după 6 luni de interimat. Votul si încrederea celor aproape 800 de colegi m-au responsabilizat în fiecare zi din ultimul an. Sunt mândru sa fac parte dintr-o echipa de profesionisti si sunt bucuros sa am alaturi colegi de luptă pentru România #pebune, din toți acești ani.

PACT rămâne o stare de spirit liberală. La București, unde am fost ales de către cetățenii Capitalei sa ii reprezint în Parlamentul României. La Piatra Neamț, unde Andrei Carabelea

a fost ales anul trecut primar al orașului copilăriei mele. La Oradea, la Cluj, la Giurgiu, la Timiș, la Sectorul 1 si in toate locurile din această țară si din toată lumea unde avem colegi consilieri locali, județeni, membrii implicați, oameni politici în slujba cetățenilor.

Continuăm în fiecare zi să luptăm. Sa facem ceea ce trebuie. Să avem conștiința împăcată că la final, când vom trage linie, vom ști ca am dat înapoi mai mult decât am luat de la această lume. Înainte, împreună!”, a precizat, pe pagina sa de Facebook, vicepreședintele PNL, Sebastian Burduja.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.