Arad, oraşul în care bolnavii de Covid 19 primesc concentratoare de oxigen gratis

0

Campania „Împreună salvăm vieți” prinde aripi datorită arădenilor generoşi şi implicați. Vă mulțumim pentru că vă pasă de sănătatea celor din jur!

36.000 lei. Aceasta este suma strânsă până acum cu sprijinul Asociației „Sfântul Martin”. Banii vor fi folosiți la achiziționarea de concentratoare de oxigen şi pulsoximetre pentru a fi distribuite gratuit pacienților din municipiu, infectați de Covid 19.

Mulțumim arădenilor, companiilor arădene şi tuturor voluntarilor implicați în acest proiect. Sunt mândru de oamenii acestui oraş şi ştiu că atunci când arădenii îşi unesc forțele nimic nu este imposibil„, a declarat primarul Călin Bibarț (foto: www.aradon.ro)

Primăria Municipiului Arad alături de Asociația „Sfântul Martin” din Arad, Fundația de Ajutor Medical Profilaxis Timișoara și Societatea medicilor de medicină a familiei/medicină generală a judeţului Arad și-au propus achiziționarea a 100 de concentratoare şi a 500 pulsoximetre, drept pentru care fac în continuare apel la sprijinul arădenilor pentru a putea aduna suma necesară de 327.870 lei.

Cei care doresc să se implice și să doneze, au la dispoziție contul asociației Sf. Martin RO06OTPV330001001047RO04 deschis la banca OTP filiala Arad.

Pentru mai multe informații, accesați site-ul http://isvarad.ro/.

Implică-te şi donează! Împreună salvăm vieți!

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.