Iohannis s-a vaccinat vineri cu a doua doză a serului Pfeizer!

0

Klaus Iohannis s-a vaccinat vineri cu a doua doză a serului Pfeizer, după ce prima doză a primit-o pe 15 ianuarie, procedura fiind atunci transmisă în direct, pentru a-i încuraja pe români să se imunizeze. De data aceasta, preşedintele nu s-a mai vaccinat public.

„Preşedintele României s-a vaccinat, se simte foarte bine”, a precizat Administraţia Prezidenţială, vineri, la solicitarea Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, înaintea administrării primei doze, că vrea să se imunizeze public pentru a dovedi că serul e sigur și eficient și că nu există motive de îngrijorare.

„Vineri, 15 ianuarie, începe a doua etapă, în care e prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului din învățământ, persoanelor peste 65 de ani, a persoanelor cu comorbidități, a celor peste 65 de ani și a personalului numit esențial, de exemplu Administrația Prezidențială, Guvernului așa mai departe. Pentru a marca debutul, eu mă voi vaccina public vineri, pe 15 ianuarie”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.