Liderul AUR, George Simion, o susține pe Diana Șoșoacă: „Îmi propun să guvernăm România şi să punem oameni valoroşi, profesioniştii, la conducerea ţării”

0

George Simion, liderul AUR, a comentat conduita şi declaraţiile publice recente ale senatorului Diana Şoşoacă. Reacția vine după ce avocata a transmis live pe Facebook momente din petrecerea aniversară a soţului său, desfăşurată într-un restaurant din Iaşi, unde a cerut lăutarilor dedicaţii pentru Raed Arafat şi Klaus Iohannis, informează Romaniatv.net.

„Ce-aş putea să îi reproşez doamnei Şoşoacă cu excepţia faptului că unii participanţi nu ştiau versurile de la „Treceţi batalioane române Carpaţii” şi le citeau de pe tabletă? Am văzut nişte oameni care se simt bine şi ar fi bine să trecem mai departe, pentru că sunt 14 morţi în urma incendiului de la Matei Balş şi nu doamna Şoşoacă este problema României. (…) Asta-l interesează pe Traian Băsescu, dacă sunt eu certat cu doamna Şoşoacă, pentru că am participat la proteste diferite, şi în ce fel a petrecut ziua soţului…”, a spus George Simion.

„Doamna Şoşoacă este foarte spontană, după cum este şi foarte vocală. Este unul din cei 47 parlamentari AUR şi se simte bine în pielea ei. Ar fi bine ca noi, românii, să recăpătăm acest sentiment, de a ne simţi bine în pielea noastră şi să ne vedem de adevăratele probleme ale ţării. Eu sunt mai puţin cu dedicaţiile şi cu lăutarii. Eu am început un proiect politic pe 1 decembrie la Alba Iulia 2019, Alianţa pentru Unirea Românilor. Îmi propun să ajungem să guvernăm România şi să punem oameni valoroşi, profesioniştii, la conducerea ţării”, a mai spus liderul AUR.

Diana Şoşoacă şi participanţii la eveniment sunt cercetaţi de poliţie, care urmează să stabilească culpele individuale pentru nerespectarea măsurilor de siguranţă sanitară.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.