Firea pune tunurile pe Orban și Cîțu: „Au manipulat cetățenii cā le va merge bine iar acum dau din umeri cā nu au soluții!”

Fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, a atacat din nou guvernul PNL, susținând că au ajuns la putere prin minciună și fraudă morală. Gabriela Firea a precizat că aceștia au manipulat populația, iar acum dau din umerii susținând că nu au soluții.

Gabriela Firea susține că anunțul președintelui PNL referitor la faptul că nicio majorare de pensii nu va exista în acest, confirmă avertismentele făcute de PSD de-a lungul timpului. Fostul edil al Bucureștiului și-a susținut acuzațiile și cu declarațiile lui Orban din ianuarie 2020 și ale lui Florin Cîțu din noiembrie 2020.

Senatoarea PSD a precizat că cei de la PNL au provocat deficitul prin nepricepere și cadouri gigantice către clientela politică, iar nicio categorie socială nu a scăpat nețepuit de PNL, aceștia câștigându-și puterea prin minciună și dezinformare.

”Dacā nu stiu si nu pot, sā plece de la guvernare! Si-asa s-au cocotat la putere prin minciunā, de pe locurile 2 si 3. Fraudā moralā! Au manipulat cetatenii cā le va merge bine iar acum dau din umeri cā nu au solutii nici pentru salariati, nici pentru copii, nici pentru antreprenori, nici pentru pensionari! Anunțul președintele PNL Ludovic Orban că, în acest an, NU se acordă NICIO MAJORARE de pensii confirmă cele mai sumbre avertismente ale noastre! Actuala putere NU ȘTIE și NU e în stare să guverneze DELOC în beneficiul oamenilor. Ticăloșia PNL este strigătoare la cer!

În campania electorală dar și pe durata anului trecut, ca răspuns la avertismentele PSD, liberalii nu știau cum să mai promită că vor crește și pensii, salarii și alocații. Că au prevăzut banii necesari în buget: Orban, ian 2020: “Vom creşte pensiile, vom creşte alocaţiile. Am prevăzut în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi în Legea bugetului de stat sumele necesare pentru a asigura creşterea pensiilor. Florin Cîțu, nov 2020: “Noi estimăm, mizăm pe o creștere a pensiei în următorii patru ani cu 46 la sută, anul viitor estimarea este de 8,1%.″

Acum se justifică cinic printr-o așa lipsă de bani și invocă deficitul bugetar mare, deși ei însiși au provocat acest deficit prin nepricepere și cadouri fiscale gigantice către clientela politică. Minciuna a ajuns să fie forma de manifestare a guvernării PNL. Copii, salariați, pensionari, oameni de afaceri, studenți, elevi – nimeni n-a scăpat nețepuit de PNL. Au câștigat puterea prin minciună și dezinformare, guvernează în minciună, sfidător și disprețuitor, față de naivii care i-au votat, doar pentru a umfla buzunarele clientelei politice.

Nu există NICIO CATEGORIE SOCIALĂ care să fi avut vreun beneficiu de pe urma guvernării PNL-iste. Salariații au pierdut banii cuveniți de drept la salarii; au pierdut putere de cumpărare.
Copiii au pierdut mai mult de jumătate din alocația legal stabilită! Antreprenorii au pierdut catastrofal din afacerile lor așteptând zadarnic sprijinul promis în pandemie. Agricultorii au fost abandonați în voia lui Dumnezeu și a sorții. Acum și pensionarii așteaptă zadarnic majorarea promisă de PNL. Nici studentii nu au scapat de urgia PNL – USR-Plus!” , este mesajul postat de Gabriela Firea pe Facebook.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.