Scandal uriaș după vizita lui Joseph Borrell în Rusia. 50 de europarlamentari îi cer demisia!

0

50 de europarlamentari, printre care și nouă reprezentanți români, îi cer șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să-l demită pe vicepreședintele Josep Borrell pentru „grave prejudicii aduse reputației Uniunii Europene” după vizita din Rusia. Europarlamentarii români care au Printre europarlamentarii români care au semnat scrisoarea de demitere a lui Borrell nu sunt membri social-democrați, ci numai din PNL, USR, PLUS și PMP.

Cei 50 de europarlamentari care au semnat scrisoarea adresată președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, îi solicită să-l demită pe Josep Borrell, șeful diplomației europene, după vizita din Rusia, dacă acesta nu va demisiona de bunăvoie, potrivit g4media.ro.

Cei nouă europarlamentari români care au semnat scrisoarea sunt Eugen Tomac (PMP), Marian-Jean Marinescu (PNL), Nicolae Ştefănuță (USR), Siegfried Mureşan (PNL), Dragoș Pîslaru (PLUS), Ramona Strugariu (PLUS) și Dragoș Tudorache (PLUS), Gheorghe Falcă (PNL) și Vlad Gheorghe (USR), potrivit aceleiași publicații.

Semnatarii îi cer președintei CE să acționeze „în cazul în care dl Borrell nu demisionează din proprie inițiativă”.

Europarlamentarii își exprimă în scrisoare extrema îngrijorare în legătură cu „evenimentele umilitoare” din timpul vizitei lui Josep Borrell la Moscova care „au adus grave prejudicii reputației Uniunii Europene”.

În textul scrisorii se afirmă că Borrell a acționat din proprie inițiativă atunci când a decis să se ducă la Moscova, fapt care „indică o ignorare totală a crimelor comise de către regimul Putin împotriva oponenților politici (….), Borrell eșuând lamentabil în demersul de a apăra interesele Uniunii Europene”.

În timp ce Borrell se afla la întâlnirea cu Lavrov, Moscova anunţa expulzarea unor diplomaţi polonezi, germani şi suedezi. Rusia i-a acuzat pe diplomaţii respectivi că au participat la mitinguri „ilegale pe 23 ianuarie” în sprijinul lui Navalnîi. Ţările UE au negat ferm orice vină din partea lor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.