Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și-a publicat diploma de studii

0

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi-a publicat, marţi seara, pe pagina oficială de Facebook, diploma de studii eliberată de Vienna University of Economics and Business, din Austria, precum şi un atestat privind echivalarea ei cu o diplomă de master în domeniul administrării afacerilor.

Conform Agerpres, documentul de atestare are sigla Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi a fost eliberat în ianuarie 2016 de directorul Gabriela Marilena Leţcai.

„În baza O.M.E.C.Ş. nr. 5269/2015 şi a avizului de legalitate nr. 1138 acordat de către Direcţia Generală Juridic la data de 15.01.2016, se atestă că diploma de studii, eliberată de Vienna University of Economics and Business, Republica Austria, la data de 04.10.2011, domnului Vasile-Voiculescu Vlad, se echivalează cu diplomă de master (ciclul II) în domeniul administrarea afacerilor, specializarea administrarea afacerilor. Prezentul atestat cuprinde şi ciclul de licenţă pentru care nu i s-a eliberat o diplomă distinctă, conferă aceleaşi drepturi cu absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior similare, acreditate, din România şi este valabil cu prezentarea diplomei menţionate mai sus în original”, precizează documentul citat.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.