Val de acuzații împotriva lui Trump din partea senatorilor democraților

0

Senatorii care participă la cel de-al doilea proces de impeachment al fostului președinte american Donald Trump au văzut noi înregisrări dramatice ale asaltului asupra Capitoliului SUA din ianuarie. Pe baza declarațiilor și mesajelor de pe Twitter ale lui Trump, democrații spun că acesta a acționat ca un „incitator-șef” în ziua respectivă, relatează BBC.

Procurorii democraţi din procesul lui Donald Trump l-au acuzat miercuri pe fostul preşedinte că a alimentat de luni de zile furia partizanilor săi până când aceasta a explodat la Capitoliu, pe 6 ianuarie, relatează AFP, citată de Agerpres.

Asaltul lor asupra Congresului, care i-a adus lui Donald Trump al doilea proces în faţa Senatului, pentru „incitare la insurecţie”, nu a apărut „din neant”: „furia mulţimii a fost stârnită luni de zile de Donald Trump”, a spus Joaquin Castro, unul dintre aleşii responsabili cu prezentarea acuzaţiilor.

În ziua a doua a acestui proces istoric, procurorii au încercat să plaseze atacul asupra Capitoliului în contextul cruciadei post-electorale conduse de Donald Trump pentru a contesta victoria rivalului său, Joe Biden, la prezidenţiale.

Fostul magnat imobiliar, care s-a retras în Florida, a refuzat să depună mărturie în faţa senatorilor. Dar vocea sa a continuat să răsune în sala de şedinţe a Camerei superioare a Congresului SUA, unde acuzarea a proiectat multe extrase din discursurile sale aprinse, a reprodus mesajele sale incendiare de pe Twitter, a citat cele mai controversate afirmaţii ale sale.

Faptele arată că „preşedintele Trump nu a fost martor nevinovat la un accident”, aşa cum sugerează avocaţii săi, ci „şi-a abandonat rolul său de comandant-şef pentru a deveni incitatorul-şef al unei periculoase insurecţii”, a spus Jamie Raskin, care conduce echipa de procurori.

„Donald Trump a comis o imensă crimă împotriva Constituţiei şi poporului nostru” şi „trebuie condamnat de Senatul american”, ceea ce l-ar face ineligibil, a pledat Jamie Raskin.

Chiar dacă au puţine şanse de a reuşi să convingă două treimi dintre senatori să-l găsească vinovat – un prag ridicat stabilit de Constituţie -, procurorii democraţi intenţionează cel puţin să marcheze opinia publică în cursul acestor audieri transmise în direct pe întreg teritoriul Statele Unite.

„Marea minciună”: aşa au descris democrații lunga campanie de dezinformare privind alegerile prezidenţiale, întreţinută de cel de-al 45-lea preşedinte american care a repetat, fără dovezi, că a fost victima unor fraude electorale masive.

După eşecul plângerilor sale în justiţie şi multiplelor sale presiuni asupra agenţilor electorali din statele-cheie, „preşedintele Trump s-a trezit lipsit de opţiuni non-violente pentru a rămâne la putere”, a estimat congresmanul Ted Lieu.

S-a îndreptat atunci spre „grupările pe care le-a cultivat luni de zile”, ca micul grup de extremă-dreaptă Proud Boys ai cărui membri s-au găsit printre atacatorii Capitoliului, a adăugat colega sa Stacey Plaskett, amintind că preşedintele i-a îndemnat, în octombrie, „să fie pregătiţi”.

În deschiderea dezbaterilor, procurorii s-au concentrat asupra zilei funeste de 6 ianuarie, difuzând o înregistrare video şocantă pentru a reaminti violenţa atacului asupra Capitoliului, în care au murit cinci persoane.

Montajul lor a juxtapus discursul preşedintelui în faţa manifestanţilor adunaţi la Washington („luptaţi-vă ca diavolii”) şi imagini ale protestatarilor intrând în forţă la Capitoliu, umblând pe holuri în căutarea parlamentarilor.

A afirma că fostul preşedinte ar putea fi responsabil de violenţele comis de un „mic grup de infractori” este „absolut de neînţeles” şi „pur şi simplu absurd”, au insistat luni avocaţii săi în scris. Ei au subliniat că Trump „i-a îndemnat să rămână paşnici”.

„Am verificat cele 11.000 de cuvinte ale discursului său, preşedintele a utilizat termenul ‘paşnic’ doar o singură dată, faţă de peste 20 de îndemnuri ‘de a lupta’”, a replicat miercuri reprezentanta Madeleine Dean.

Marţi, dezbaterile s-au concentrat pe un punct de drept: putem judeca un fost preşedinte în contextul procedurii de destituire?

Această problemă a fost tranşată în cele din urmă printr-un vot cu majoritate simplă: pe lângă cei 50 de democraţi, şase senatori republicani au considerat că procesul poate continua.

Dacă acest raport de forţe se confirmă la votul final, Donald Trump va fi achitat, la fel ca în primul său proces de destituire în urmă cu un an, pentru că este nevoie de 67 de voturi pentru a-l condamna.

Orizontul său judiciar va rămâne însă sumbru: pe lângă investigaţiile privind afacerile sale desfăşurate la New York, un procuror din Georgia a anunţat miercuri deschiderea unei anchete privind presiunile pe care le-a exercitat asupra unor responsabili electorali din acest stat-cheie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.