Clotilde Armand, acuzații dure la adresa angajaților Primăriei Sector 1: „Gata cu licitații cu dedicație și cu funcționari publici corupți!”
Primarul Clotilde Armand face acuzații dure la adresa angajaților primăriei pe care o conducere după ce aceștia nu au trimis documentele solicitate de Direcția Națională Anticorupție.
Clotilde Armand face acuzații dure la adresa angajaților din Primărie. Clotilde Armand a anunțat că a desființat Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și a Unităților Sanitare Publice, aducând-o în aparatul de specialitate al primăriei.
Acuzațiile primarului vin după ce angajații primăriei nu au trimit mai multe documente privind studiile de fezabilitate achiziționate de AUIPSP solicitate de DNA. Mai mult decât atât, Clotilde Armand susține că la serviciul Achiziții Publice încă mai lucrează apropiați ai fostului primar Vanghelie.
”De ce este importantă reorganizarea administrativă și ce legătura are cu linșajul mediatic la adresa mea coordonat obsesiv în ultimele zile pe televiziunile/ publicațiile apropiate vechii conduceri? Studiu de caz: Administraţia Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi a Unităţilor Sanitare Publice Sector 1 (AUIPUSP).
La AUIPUSP erau doamnele și domnii despre care v-am spus că aveau abonamente telefonice de 75 € / lună, la AUIPUSP s-a făcut celebra achiziție descoperită de mine anul trecut în ziarul Bursa la rubrica ”Diverse”, în valoare de 93 de milioane de lei, pentru tabletele supraevaluate achiziționate de vechiul primar prin procedură proprie, fără SICAP. Dar asta nu e tot.
Înainte să devin primar am depus împreună cu colegii mei din USR o plângere la DNA pentru că AUIPUSP a atribuit direct, fără licitație, 71 de contracte unei firme pentru studii de fezabilitate și expertize tehnice. 9 milioane de lei a primit firma Be Home Concept de la AUIPUSP pentru aceste studii. De ce am făcut această plângere la DNA atunci? Pentru că studiile acestea erau copy-paste, pentru că această direcție a atribuit fără licitație aceste sume enorme unor firme de apartament în regim de urgență. Ce știm despre firma Be Home Concept? Mai nimic. Știu doar că a remodelat vila lui Vladimir Plahotniuc. Interesant, nu?
Această direcție a Primăriei Sectorului 1 a funcționat până să ajung eu primar ca o fortăreață. Nimeni din primărie nu știa ce se întâmplă acolo, nimeni nu știa cine o conduce de fapt. Zilele trecute am aflat de la Direcția Juridică că procurorii DNA au solicitat de la mai multe departamente documente privind studiile de fezabilitate achiziționate de AUIPUSP, încă de anul trecut. Iar unii funcționari ai primăriei au refuzat să le trimită. Acum, înțeleg că la serviciul Achiziții Publice că încă mai lucrează niște oameni apropiați de fostul primar Vanghelie și care se fac că nu găsesc documentele solicitate de procurori. Am o singură propunere pentru ei: faceți bine și găsiți documentele sau zburați instant din primărie.
Legat de AUIPUSP, am reușit să desființez această direcție și am adus-o în Aparatul de Specialitate al Primăriei. Gata cu licitații cu dedicație și cu funcționari publici corupți. Înțelegeți acum miza linșajului mediatic? Nu sunt eu, sunt milioanele de lei pierdute de unii abonați la banii primăriei. Continuăm.” , se arată în mesajul lui Clotilde Armand.