Crima care a șocat Sibiul. Și-a ucis, din gelozie, concubina cu 20 de lovituri de cuțit!

Un bărbat a fost reţinut şi se va cere arestarea sa preventivă după ce şi-a omorât concubina cu 20 de lovituri de cuţit, între cei doi izbucnind un scandal provocat de gelozie.

Un bărbat de 42 de ani a mers la Poliția Deva și le-a spus că și-a ucis fosta iubită. Polițiștii și-au alertat colegii, iar când au ajuns la locul indicat, au găsit victima.

Bărbatul de 42 de ani şi tânăra de 30 de ani au avut o relaţie o perioadă de timp, iar acum locuiau în aceeași scară, pe același palier, într-un bloc din Cartierul Arhitecților, localitatea Cisnădie, județul Sibiu.

Deși femeia obţinuse un ordin de protecţie împotriva individului, valabil până la vară, sâmbătă seara bărbatul și-a vizitat fosta iubită, au declarat pentru news.ro surse judiciare. Între cei doi a izbucnit un scandal, iar bărbatul susţine că femeia l-ar fi atacat cu un cuţit, pe care i l-a luat din mână şi a înjunghiat-o în gât.

„Inculpatul bănuia că victima îl înşală cu un alt bărbat, motiv pentru care a confruntat-o cu privire la acest aspect, reproşându-i şi faptul că stă cu el doar pentru bani, că îşi cumpără haine folosind cardul său. Discuţia între cei doi a degenerat în îmbrânceli reciproce, L.D. E. zgâriindu-l pe D. C. V. în zona feţei şi lovindu-l cu un ibric în cap. Potrivit declaraţiei inculpatului, la un moment dat victima ar fi venit spre el cu un cuţit, moment în care acesta i l-ar fi întors înspre gât. Acesta a lovit-o la nivelul feţei şi membrelor, iar apoi a înjunghiat-o de mai multe ori la nivelul gâtului şi toracelui cu un cuţit de bucătărie. Ulterior, autorul s-a deplasat la domiciliul fratelui său din municipiul Deva, iar apoi s-a autodenunţat la Poliţia Municipiului Deva”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.