Joe Biden cere Congresului să limiteze circulația armelor de foc

0

Preşedintele american Joe Biden îndeamnă Congresul să limiteze circulaţia armelor de foc, la trei ani de la atacul armat în liceul Parkland din Florida care s-a soldat cu 17 morţi, transmite AFP.

Biden a transmis că Administraţia Prezidenţială nu are de gând să aştepte viitorul atac armat în masă, similar celui de acum trei ani din Florida.

”Această administraţie nu va aştepta viitorul atac armat în masă […] Îndemn azi Congresul să promulge reforme de bun simţ cu privire la armele de foc”, a subliniat şeful statului. Joe Biden subliniază că este necesar ”să punem capăt imunităţii producătorilor de armament care pun armament de război pe străzile noastre în deplină cunoştinţă de cauză”.

Joe Biden solicită ca verificarea antecedentelor cumpărătorilor să fie obligatorie ”la toate vânzările de arme”, să se interzică puştile de asalt şi magaziile de gloanţe de mare capacitate.

Vom promulga aceste legi şi altele care vor salva vieţi”, a anunţat şi Nancy Pelosi, preşedinta camerei reprezentanţilor. Pelosi a promis ”să aducă progresele pe care le reclamă locuitorii din Parkland şi poporul american”.

Democraţii au nevoie de votul a cel puţin zece republicani în vederea adoptării acestor legi, acest lucru fiind dificil de realizat în prezent.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.