Ludovic Orban, mesaj pentru Guvernul Cîțu: „Programul de guvernare trebuie îndeplinit. Noi suntem alături de Guvern, îl susţinem din Parlament!”

0

După ce premierul Florin Cîțu a explicat că își va asuma orice risc politic pentru a face reformele necesare în România, preşedintele PNL, Ludovic Orban, îi reaminteşte că are un program de guvernare pe care trebuie să-l îndeplinească, deci nu există niciun risc. „Noi suntem alături de Guvern, îl susţinem din Parlament”, a completat preşedintele PNL, care este şi şeful Camerei Deputaţilor.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că nu este necesar ca premierul Florin Cîţu să îşi asume în Parlament măsurile pe care le va lua Guvernul său pentru că el beneficiază de susţinerea coaliţiei în Parlament şi că există un program de guvernare care „trebuie îndeplinit”.

„Avem un program de guvernare. Nu există niciun risc. Programul de guvernare trebuie îndeplinit. El este baza acţiunii guvernamentale şi trebuie dus la bun sfârşit. Noi suntem alături de Guvern, îl susţinem din Parlament. Susţinem adoptarea legilor pe care le va iniţia în acest Guvern şi vom apăra Guvernul de orice atac din partea Opoziţiei, cum e acum moţiunea împotriva ministrului (Sănătăţii – n.r.)”, a declarat Ludovic Orban, marţi, la Parlament.

Întrebat despre o eventuală candidatură la şefia PNL din partea lui Florin Cîţu, Ludovic Orban a spus că „orice membru al PNL are dreptul să candideze la orice funcţie, fie la nivel local, fie la nivel judeţean, fie la nivel naţional”.

Premierul Florin Cîţu a afirmat sâmbătă că îşi asumă „orice risc politic” pentru a face România să meargă pe direcţia bună.

„Acest buget pentru anul 2021 este unul care curăţă şi eu asta le cer eu colegilor mei, că vor veni şi anii următori cu mai multe investiţii (…). Sunt patru reforme: sistemul pensiilor, salarizare, educaţie şi administraţie fiscală. Sunt lucruri pe care le-am agreat deja şi am primit opinii favorabile în direcţia aceasta. Sunt lucruri pe care lumea le aşteaptă în direcţia acesta de la România în ultimii 30 de ani. Le vom face anul acesta. Ştiu că există un risc politic pentru premierul care îşi asumă aşa ceva. Ştiu că în acest moment foarte mulţi lideri politici se dau la o parte, pentru că a face reformă e complicat, e nevoie de asumare, dar îmi asum eu, cu toate riscurile politice, chiar dacă ştiu că şi PNL, unde eu activez ca vicepreşedinte, va urma un Congres, şi vor fi şi acolo candidaturi. Nu mă interesează acest risc. Îmi asum acest risc şi merg mai departe, indiferent de costul pe care s-ar putea să îl plătesc în congres, pentru orice funcţie aş candida acolo”, a susţinut Florin Cîţu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.