Propunerea lui Nelu Tătaru: Românii s-ar putea testa anticoronavirus în farmacii!

0

Românii s-ar putea testa anticoronavirus în farmacii, iar acestea ar putea deveni chiar centre de vaccinare. Sunt câteva dintre propunerile preşedintelui Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru, care a avut o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor Retailerilor Farmaceutici şi Producătorilor de Medicamente Generice. Fostul ministru al Sănătății a abordat și problema persoanelor bolnave cronic și a celor care nu se pot deplasa să-și procure medicamentele.

Nelu Tătaru a abordat și subiectul distribuirii medicamentelor la domiciliu pentru bolnavii cronici sau pentru persoanele aflate în incapacitatea de a se deplasa.

„Am abordat un subiect extrem de important şi semnalat tot mai des: dorinţa de a fi distribuite medicamente la domiciliu persoanelor bolnave cronic sau aflate în incapacitatea de a se deplasa pentru a-şi achiziţiona medicamentaţia. Aceste persoane sunt nevoite, în prezent, să recurgă la metode proprii pentru a avea acces la tratament. Din cauza lipsei de distribuire la domiciliu, de multe ori, această categorie vulnerabilă primeşte medicamentaţia cu întârziere sau nepăstrată în condiţii optime la transport. Un alt subiect de interes venit ca o propunere a fost şi posibilitatea populaţiei de a se testa în cadrul farmaciilor, cum de altfel s-a şi întâmplat în anumite state din UE, precum Italia. În acest mod, cei care decid să se testeze, indiferent dacă sunt simptomatici sau asimptomatici, ar avea siguranţa unui test efectuat corect, fără eroarea care poate apărea prin testarea proprie la domiciliu. Nu putem exclude nicio discuţie prin care, în viitorul apropiat, farmaciile să poată avea acces la vaccinarea populaţiei”, a precizat Nelu Tătaru.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.