Președintele Iohannis pune „punctul pe i”: „Certificatul de vaccinare, utilizat doar pentru scopuri medicale!”

Paşaport de vaccinare anti-covid. Klaus Iohannis a declarat la reuniunea extraordinară a Consiliului European că certificatul de vaccinare ar trebui utilizat pentru scopuri medicale.

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre certificatul de vaccinare la reuniunea extraordinară a Consiliului European, organizată joi şi vineri prin videoconferinţă.

„Referitor la certificatele de vaccinare, preşedintele României s-a pronunţat pentru o abordare coordonată şi unitară la nivel european, susţinând că certificatul de vaccinare ar trebui utilizat pentru scopuri medicale, iar procesul de identificare a elementelor tehnice pe care să le conţină un certificat la nivel european va trebui să continue”, arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă transmis vineri.

Discuţiile din Consiliul European au vizat coordonarea Uniunii Europene (UE) în contextul pandemiei de COVID-19 şi acţiunea în domeniul sănătăţii, cu accent pe lecţiile învăţate din criza curentă, consolidarea rezilienţei UE în domeniul sănătăţii şi al managementului crizelor, în perspectiva creării unei Uniuni a Sănătăţii, precum şi aspecte privind cooperarea internaţională în domeniu. Liderii europeni au discutat, de asemenea, aspecte legate de securitate şi apărare, cu accent pe cooperarea în domeniu la nivelul UE şi complementaritatea cu demersurile de la nivel internaţional, precum şi aspecte privind Vecinătatea Sudică a Uniunii.

În intervenţia sa, preşedintele Iohannis a făcut referire la concluziile care se desprind ca urmare a procesului de gestionare a pandemiei de COVID-19 de la debutul acesteia, în urmă cu un an şi până în prezent. În acest context, el a apreciat eforturile Comisiei Europene pentru gestionarea pandemiei, în ceea ce priveşte achiziţionarea şi distribuţia vaccinurilor, de a asigura funcţionarea Pieţei Interne a Uniunii, de a prezenta iniţiative menite să consolideze rezilienţa UE în domeniu, precum cea recentă privind Incubatorul HERA – anticipând împreună ameninţarea variantelor de COVID-19.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.