Liberalul Rareș Bogdan: ” Nu ne dorim introducerea de noi măsuri suplimentare anti-COVID!”
Rareş Bogdan a venit cu noi precizări la situaţia României cu privire la creşterea de cazuri de coronavirus.
Liberalul a declarat că speră ca în ţara noastră să nu fie nevoie de măsuri suplimentare având în vedere apariţia valului trei COVID în ţara noastră.
„Nu ne dorim acest lucru, dar la această întrebare poate răspunde ministrul Sănătăţii şi ministrul de Interne. Sperăm să nu fie nevoie de măsuri suplimentare. Să sperăm că în România cazurile nu vor creşte. Liderii de delegaţie din PPE au felicitat modul în care merge vaccinarea. Să sperăm că odată cu procesul de vaccinare să reuşim să nu ajungem la noi restricţii care ne-ar afecta din punct de vedere economic şi psihic ne-ar afecta.
Cel mai mare grup politic din Parlamentul European, noi suntem 180, urmat de socialişti, noi avem o dezbatere nouă pe această temă. Pe de o parte ţările care vor introducerea unor paşapoarte de vaccinare, iar o parte din ţările nordice spun că aceste paşapoarte ar periclita libera circulaţie. Mulţi vorbesc de un certificat care să se folosească mai mult în scopuri medicale.
Dacă s-ar introducere vaccinarea în masă, e posibil să existe o astfel de discuţie”, a declarat Rareş Bogdan la România TV.