William Burns, noul director al CIA. Comisia pentru Informații a SUA l-a votat în unanimitate!

0

Comisia pentru informaţii a Senatului Statelor Unite a aprobat marţi, în unanimitate, nominalizarea lui William Burns ca director al CIA (Central Intelligence Agency, Agenţia Centrală de Informaţii, cel mai cunoscut serviciu de spionaj american – n. red.), transmite Reuters.

Preşedintele comisiei, senatorul democrat Mark Werner, a declarat într-un comunicat că „votul bipartizan covârşitor în favoarea ambasadorului Burns este o mărturie a calificării incontestabile a celui nominalizat pentru funcţie, a experienţei sale îndelungate în problemele de securitate naţională şi a dăruirii sale lăudabile pentru serviciul public”.

Warner şi-a exprimat speranţa că plenul Senatului va confirma prin vot numirea lui Burns „fără întârzieri nejustificate”.

La audierea pentru confirmare de luna trecută, Burns, fost ambasador în Rusia şi fost adjunct al secretarului de stat al SUA nominalizat de preşedintele Joe Biden la conducerea CIA, a afirmat că vede concurenţa cu China şi contracararea conducerii „ostile şi prădătoare” de la Beijing drept una din cheile securităţii naţionale.

La întrebările senatorilor, el a răspuns că dacă ar fi decan sau rector la o instituţie americană de învăţământ superior ar recomanda închiderea Institutelor Confucius, centre culturale finanţate de China în campusurile universitare din SUA, pe care mulţi membri ai Congresului le consideră instrumente de propagandă.

El a mai menţionat ca ameninţări „binecunoscute” la adresa Statelor Unite cele reprezentate de Rusia, Coreea de Nord şi Iran, precum şi modificările climatice, problemele sanitare mondiale şi atacurile informatice.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.