Angela Merkel cedează în fața nemulțumirii crescânde a germanilor. Restricțiile anti-Covid vor fi relaxate!
Cancelarul Angela Merkel a acceptat miercuri seară deblocarea treptată a dispozitivului anti-COVID-19 din Germania, cedând nemulţumirii crescânde în rândul opiniei publice şi propriului guvern cu şapte luni înainte de alegerile parlamentare, notează AFP.
După mai mult de nouă ore de negocieri dure, cancelarul şi liderii celor 16 landuri federale ale ţării au ajuns la un acord asupra unui calendar pentru relaxarea măsurilor de izolare parţială în vigoare de la sfârşitul anului trecut.
Dispozitivului anti-COVID-19 mai este în prezent acceptat numai de o treime dintre germani, faţă de două treimi la începutul lunii ianuarie, potrivit unui sondaj YouGov publicat în această săptămână.
„Astăzi putem vorbi despre încredere şi speranţă”, a afirmat cancelarul german într-o conferinţă de presă, apreciind că ţara sa intră acum „într-o nouă fază” a luptei împotriva pandemiei, posibilă în special prin accelerarea vaccinărilor.
Germania va autoriza astfel vaccinul AstraZeneca pentru persoanele peste 65 de ani, a anunţat cancelarul. Intervalul dintre administrarea a două doze va fi, de asemenea, prelungit, pentru a permite vaccinarea mai multor pacienţi.
Cu toate acestea, viaţa va continua să se desfăşoare în ritm lent, majoritatea restricţiilor fiind prelungite cel puţin până la 28 martie pentru a contracara creşterea cazurilor şi răspândirea mutaţiei britanice, reprezentând în prezent 46% din contaminări.
Veşti bune pentru românii din Germania. Reuniunile private vor fi posibile, însă, începând cu 8 martie, între două familii, cu condiţia ca acestea să nu depăşească în total cinci persoane.
Librăriile, florăriile şi şcolile de şoferi, care s-au redeschis deja în unele landuri, vor putea din nou să primească vizitatori în toată ţara.
Cancelarul a cedat în faţa landurilor federale în legătură cu un prag de incidenţă de 35 la 100.000 sub care s-ar trece la ridicarea altor restricţii.
Pragul de 50, mai puţin restrictiv, a fost în cele din urmă reţinut pentru a deschide calea, de la sfârşitul lunii martie, redeschiderii restaurantelor în aer liber, sectoarelor culturale şi sportive.
Peste 100, restricţii severe vor fi reintroduse imediat.