Restaurantele se vor închide în scenariul roșu. Reprezentanții HORECA dau în judecată autoritățile!

0

Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România a iniţiat procedura legală prin care să dea în judecată autorităţile.

Florin Cîţu a declarat, miercuri, că nu ia în calcul schimbarea pragului privind infectările cu SARS-CoV-2 în Capitală pentru a permite desfăşurarea unor activităţi economice, conform propunerilor avansate de reprezentanţii HORECA.

„Nu iau în calcul aşa ceva. În acest moment, şi am spus atunci când am relaxat condiţiile, am spus foarte clar că depinde doar de noi să rămânem cu numărul de persoane infectate scăzut, sub 3 la mie. Am văzut că foarte mulţi dintre cetăţeni s-au relaxat, nu se mai poartă mască în spaţiul public şi acum plătim preţul acestei relaxări premature. Vin şi, de fiecare dată când am ocazia, vă spun: dacă vrem să rămână deschise şi restaurante şi alte activităţi economice, trebuie să păstrăm exact aceste condiţii: în spaţiul public să păstrăm mască, distanţare socială, dezinfectant. Ştiţi foarte bine că au fost foarte multe cazuri în care Poliţia a venit şi a dat amendă, în cluburi, de exemplu, a dat amendă 6.000 de lei, la câteva zile acelaşi club avea aceaşi problemă”, a declarat premierul Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei de Guvern.

Potrivit lui Florin Cîţu, atât timp cât nu se respectă condiţiile minime impuse în prezent, nu se poate vorbi despre alte măsuri.

„Trebuie întâi să respectăm ceea ce avem şi apoi vom vorbi şi de alte măsuri”, a transmis prim-ministrul. El a fost dacă ia în calcul, pentru Capitală, având în vedere că Bucureştiul se apropie din nou de o rată de infectare cu coronavirus de 3 la mie, schimbarea pragului de la care se pot desfăşura activităţi din domeniul HORECA, după cum au propus reprezentanţii sectorului.

Ordonanţa de Urgenţă pentru acordarea spijinului financiar destinat sectorului HoReCa, de 1 miliard de lei, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.